PNL consideră că afirmaţiile şefului statului, potrivit cărora Guvernul ar putea folosi împrumutul extern pentru plata salariilor şi pensiilor, constituie un semnal de alarmă şi arată eşecul politicii bugetare a Executivului.
Fostul ministru al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, consideră că folosirea banilor de la FMI pentru salarii şi pensii sugerează că Executivul ar putea intra în imposibilitate de plată.
Într-un comunicat, remis Agerpres, Varujan Vosganian explică: "Utilizarea împrumuturilor externe pentru acoperirea unor cheltuieli curente lansează un grav semnal de alarmă privind falimentul politicii bugetar-fiscale a Guvernului PD-PSD. Aserţiunile lui Traian Băsescu, făcute în contextul dezbaterilor pe marginea rectificării bugetare, configurează deciziile pe care Guvernul urmează să le adopte".
Potrivit comunicatului PNL, Guvernul şi-a bazat politica bugetar-fiscală din 2009 pe un deficit de 24 de miliarde de lei, în condiţiile în care numai în primul trimestru s-a ajuns deja la 10 miliarde lei.
"Declaraţia preşedintelui Băsescu este încă o confirmare a faptului că rectificarea bugetară ce se află în dezbaterea parlamentară este la fel de nerealistă ca şi Legea bugetului adoptată la sfârşitul lunii februarie", se mai arată în comunicatul citat