Divizia de investiţii alternative din cadrul JPMorgan Asset Management a intrat într-un joint venture cu New Ease China, urmărind să obţină beneficii de pe urma boom-ului consemnat de sectorul de logistică din ţara asiatică, în condiţiile în care comerţul online este la cote maxime.
Bloomberg informează că JPMorgan Global Alternatives se va alia cu investitorul în spaţii de logistică New Ease din Shanghai, iar împreună cu acesta va investi în proprietăţi de pe teritoriul Chinei. Portofoliul iniţial constă în facilităţi logistice în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari din oraşe precum Shanghai, Nanjing şi Suzhou.
Sursa citată scrie că, în timp ce focarul de coronavirus este ţinut sub control în mare parte în China, frica persistentă de Covid-19 ţine în continuare multe persoane în casă, chiar dacă sunt libere să se deplaseze şi să revină la locurile de muncă. Această tendinţă ar putea marca o schimbare permanentă a comportamentului consumatorilor, ducând sectorul comerţului electronic din a doua mare economie a lumii la un nivel şi mai ridicat decât a fost înainte de pandemie.
"Cererea chiriaşilor de facilităţi logistice de calitate se menţine robustă şi poate chiar s-a consolidat pe măsură ce consumatorii se orientează tot mai mult spre comerţul electronic", spune fondatorul - preşedinte al New Ease, Sun Dongping.
Proprietăţile logistice au devenit una dintre cele mai rezistente clase de active imobiliare în timpul pandemiei, conform Bloomberg, care menţionează că, potrivit datelor CBRE Global Inc., costul de închiriere a acestor facilităţi a urcat cu 0,9% în Shanghai, în primele trei luni ale anului 2020, faţă de trimestrul anterior, în timp ce chiriile pentru birouri şi centre comerciale au înregistrat o scădere.
Oferta de proprietăţi logistice premium din China este redusă, conform afirmaţiilor lui David Chen, directorul de investiţii imobiliare pentru Asia-Pacific din cadrul JPMorgan Global Alternatives. Domnia sa menţionează: "Suntem încântaţi să realizăm acest parteneriat industrial pe termen lung cu New Ease".
JPMorgan Global Alternatives are în administrare active de aproximativ 145 de miliarde de dolari la nivel global, inclusiv proprietăţi imobiliare, capital privat, credite, infrastructură, transport şi fonduri speculative.
Amintim că, luna trecută, gigantul bancar JPMorgan Chase & Co. a anunţat că, în primul trimestru din anul curent, şi-a redus profitul net cu aproape 69%, la 2,87 miliarde de dolari, din cauza creşterii provizioanelor. În primul trimestru din 2019, câştigul net al băncii însumase 9,18 miliarde de dolari, iar în ultimele trei luni ale anului trecut - 8,52 de miliarde de dolari.
Veniturile din vânzările băncii s-au redus cu numai 3% în intervalul de raportare, la 29,07 miliarde de dolari.
În primele trei luni din 2020, banca americană şi-a constituit provizioane de 6,8 miliarde de dolari, ca să facă faţă unei recesiuni severe generate de pandemia de coronavirus, respectiv creditelor neperformante care vor rezulta din această situaţie. Suma indicată duce totalul provizioanelor băncii la 8,3 miliarde de dolari, faţă de numai 1,5 miliade de dolari în anul precedent.
Veniturile nete din dobânzi obţinute de JPMorgan au stagnat la 14,5 miliarde de dolari în perioada ianuarie-martie 2020, comparativ cu acelaşi interval din anul anterior.