Washingtonul anunţă prima întâlnire cu talibanii după retragerea din Afganistan

G.B
Internaţional / 9 octombrie 2021

Washingtonul anunţă prima întâlnire cu talibanii după retragerea din Afganistan

O delegaţie americană va purta discuţii cu reprezentanţi ai talibanilor pentru prima dată de la retragerea din Afganistan, a anunţat ieri Departamentul de Stat, notează AFP, citată de Agerpres.

Echipa americană se va întâlni cu înalţi responsabili talibani astăzi şi mâine la Doha, în Qatar, a indicat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Statele Unite au păstrat contactul cu noii conducători ai Afganistanului după ce ei au cucerit capitala, Kabul, în august, dar aceasta va fi prima întâlnire care va avea loc fizic.

"Vom face presiuni pentru ca talibanii să respecte drepturile tuturor afganilor, inclusiv femeilor şi fetelor, şi să formeze un guvern incluziv beneficiind de un sprijin larg", a spus purtătorul de cuvânt.

"Într-un moment în care Afganistanul se confruntă cu posibilitatea unei recesiuni economice severe şi a unei crize umanitare, vom face presiuni pentru ca talibanii să acorde liber acces agenţiilor umanitare în zonele în dificultate", a adăugat el.

Întâlnirea de la Doha nu înseamnă în niciun caz că Statele Unite recunosc regimul taliban din Afganistan, a insistat Departamentul de Stat.

"Vom continua să spunem clar că orice legitimitate trebuie meritată prin acţiunile talibanilor", a declarat purtătorul de cuvânt.

Reprezentanţii americani vor insista şi asupra priorităţii preşedintelui Joe Biden de a obţine plecarea din Afganistan a cetăţenilor americani şi afgani care au ajutat armata SUA în cei 20 de ani de conflict.

Washingtonul a subliniat că talibanii au cooperat până în prezent pentru a facilita plecarea cetăţenilor americani. Aproximativ 100 se află în continuare în Afganistan, majoritatea americani cu legături strânse cu Afganistanul şi care încă nu s-au decis să părăsească ţara, potrivit oficialilor americani.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat componenţa celor două delegaţii trimise la Doha.

Înalţi responsabili americani, printre care generalul Frank McKenzie, s-au întâlnit cu oficialii talibani în august la Kabul, reaminteşte AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb