WikiLeaks a dezvăluit recent, printr-o postare pe Twitter, informaţii dintr-o fişă USAID care a fost ulterior eliminată de pe internet. Documentul arată că, în 2023, agenţia americană a oferit finanţare pentru instruirea şi sprijinirea a 6.200 de jurnalişti, a asistat 707 instituţii media non-statale şi a susţinut 279 de organizaţii din sectorul media dedicate presei independente. Pentru 2025, USAID alocase un buget de 268.376.000 de dolari pentru aceste iniţiative.
Cu toate acestea, la nivel global, multe instituţii media şi organizaţii au fost nevoite să îşi întrerupă activitatea din lipsă de resurse. "Avem articole programate până la sfârşitul lunii ianuarie, dar după aceea, dacă nu găsim soluţii, nu vom mai putea publica," a declarat un jurnalist, ilustrând efectele opririi sprijinului financiar.
Dezvăluirea ridică întrebări cu privire la transparenţa şi continuitatea finanţării acordate presei independente şi la impactul pe care retragerea acestui sprijin îl are asupra libertăţii presei la nivel global.
De asemenea, într-un alt plan ridică întrebări cu privire la definţia a ceea ce numim presă independentă de vreme ce ea are probleme de supravieţuire în momentul în care sunt sistate subvenţiile USAID. Tot aşa apar întrebări cu privire la felul în care este concepută libertatea presei pentru că în mod evident organele media finanţate de USAID, în orice caz, nu îşi puteau permite critica la adresa activităţilor USAID.
UAID nu şi-a limitat activităţile la sprijinirea presei, ci a influenţat activ politică şi economia ţărilor în care s-a infiltrat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2025, 17:58)
F bine.Alde balbutză,rât, L3 nu mai au acum finanțare și minciuni pe care sa le spună.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2025, 18:02)
Nu era greu de observat ca majoritatea mass media avea tendința de a acoperi sai infrumuseta adevarul! O gramada de stiri ne sunt refuzate, putand fi obtinute din surse mai neconventionale, sau era pusa anatema de "fake news" sau ni se punea ca informatiile n-au putut fi verificate. De ani buni suntem bagati in ceata, tot mai mult din viata de acum este iluzorie, semanand cu viata din Matrix!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2025, 19:04)
Nu stim cum o fi de acum in colo, dar pana una alta presa nu e nici pe departe independenta si e aservita propagandei stapanilor nostri, care ne tin intr o zgarda scurta
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2025, 19:13)
Vai de mine,
americanii din 1961 au influentat politica statelor suverane,
si au schimbat regimuri,dupa bunul plac,cu zeci de miliarde $,
si la noi CCR-ul crede ca rusii,chinezii,legionarii si TikTok-ul au
influentat alegerile prezidentiale,
nasol moment ptr. gasca Ursula Pfitzer si Gyorgy Soros
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2025, 19:56)
De regula, ce fac americanii fac si rusii si invers.
Acum ramane de vazut ce se va intampla.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 06:02)
si rusii finateaza la noi in draci.
pe georgescu clar, tuca , realitatea, cristoiu, etc. numai putin putin putin stiu astia.
poate si cativa ziaristi de la bursa care repeta propaganda kgb putlerista oricand deschid gura.
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 06:36)
Pe tine parintii nu te-au rugat niciodata sa fugi de acasa cand te vedeau ca esti atat de cretin?
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 11:09)
El inca posteaza,
din banii USAID platit anticipat
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de Nic în data de 09.02.2025, 11:16)
La unii postaci inca mai vin arginti de la taica soros si usaid.restul sunt saraci si depresivi.nu le mai arde sa arunce cu noroi neomarxist.
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 07:45)
Pe siteul Reporteri fara Frontiere scrie ca 9 din 10 organizatii media din Ucraina au fost finantate de USAID.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 10:20)
E greu sa spui despre cineva , jurnalist ca este independent . de ex aici la Bursa , una dintre foarte puținele locuri unde puteai sa-ti exprimi opinia despre isteria covid , poate exista cineva care are o opinie mai altfel , si atunci vor sari toți sa spuna ca-i de o parte sau alta sau ca este platit de nu stiu cine .pentru mine chiar daca mi-au fost sterse multe postari nu pot sa uit , anii mizerabili cu propaganda mincinoasa , dar care aici la Bursa nu a avut efect , a fost ceva rar , si ca orice raritate are valoare .
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 11:08)
In 2023 USAID a cheltuit 73 miliarde $,
ca doar propaganda de razboi si inarmare costa mult