Berlinul trebuie să spună clar restului lumii că actuala sa capacitate de primire a migranţilor va fi în curând saturată, a afirmat ieri ministrul de finanţe Wolfgang Schäuble, pledând pentru limitarea dreptului la reîntregirea familiei pentru refugiaţii sirieni, potrivit AFP.
Germania se aşteaptă să primească între 800.000 şi un milion de solicitanţi de azil în acest an şi, după ce a deschis larg porţile sale, încearcă să stăvilească valul neîntrerupt de migranţi care vin din Turcia, conform Agerpres.
"Trebuie să trimitem lumii un mesaj clar: suntem dispuşi să oferim ajutor, am arătat că suntem, însă capacităţile noastre de primire sunt limitate", a declarat Wolfgang Schäuble într-un interviu acordat canalului de televiziune ARD.
Afluxul de migranţi provoacă puternice tensiuni în cadrul coaliţiei guvernamentale a cancelarului Angela Merkel.
Ministrul de interne, Thomas de Maiziere, s-a referit zilele trecute la o posibilă modificare a regulilor de azil pentru refugiaţii sirieni, cu scopul de a împiedica reîntregirea familiilor, după care a revenit asupra declaraţiilor făcute.
O asemenea idee a fost, de asemenea, respinsă de social-democraţii din SPD, partenerii guvernamentali ai CDU conduse de Angela Merkel, însă ieri a fost pusă din nou pe masă de Wolfgang Schäuble în interviul său.
"Cred că este o decizie necesară şi sunt foarte favorabil acesteia", a declarat ministrul german de finanţe, citat de France Presse.
1. fără titlu
(mesaj trimis de MIHAI în data de 09.11.2015, 11:22)
Ce vorbesti tu nea Schaublele ?Ai uitat sa stai de vorba cu Sefa,sau este ocupata cu reclama la Paste? Doamne ce " naroji" conduc lumea!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.11.2015, 16:16)
Sefa nu mai are multe, a gresit fatal cand a invitat emigranti in Germania, fara numar, fara numar ...