Ministerul sud-coreean al Justiţiei i-a interzis astăzi, preşedintelui Yoon Suk Yeol să părăsească ţara, în cadrul unei anchete privind o "rebeliune" legată de proclamarea efemeră a legii marţiale de către acesta cu şase zile în urmă, transmite news.ro. Potrivit unui reprezentant al serviciilor de imigraţie, interdicţia de a părăsi ţara este confirmată.
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, în vârstă de 63 de ani, este primul lider în exerciţiu căruia i se impune o interdicţie de a părăsi ţara. Coreea de Sud a intrat într-un haos politic după ce Yoon a proclamat legea marţială marţi seara, iar apoi a fost nevoit să o ridice după şase ore, din cauza presiunii Parlamentului şi a protestelor stradale. De asemenea, fostul ministru al Apărării, Kim Yong-hyun, arestat duminică, a primit o interdicţie similară de a părăsi ţara.
Ministrul de Interne Lee Sang-min, care se afla în funcţie pe timpul efemerei legi marţiale, a demisionat.
Kim, Lee şi Yoon sunt vizaţi toţi trei într-o anchetă cu privire la "rebeliune".
Yoon Suk Yeol a supravieţuit sâmbătă unei moţiuni de destituire, supusă votului în Parlament, dominat de opoziţie, după ce Partidul său al Poporului (PPP, conservator) a boicotat scrutinul, invalidat din lipsă de cvorum.
PPP a anunţat după aceea că a "obţinut" de la Yoon, în schimbul acestei blocări, "promisiunea" că se va retrage şi că va lăsa guvernarea formaţiunii şi premierului.
Opoziţia a denunţat luni "manevre ilegale şi anticonstituţionale" în vederea rămânerii la putere.
"Nu contează modul în care ei încearcă să-l justifice (...), acesta este un al doilea act de rebeliune şi o a doua lovitură de stat, ilegale şi anticonstituţionale", a tunat în Parlament liderul Partidului Democrat, principala forţă din opoziţie, Park Chan-dae.
Constituţia sud-coreeană prevede ca preşedintele să rămână şeful Guvernului şi comandantul armatei mai puţin dacă este în incapacitatea de a-şi exercita funcţia - dacă intră în comă, de exemplu -, demisionează sau este destituit. În aceste cazuri, premierul preia conducerea până la organizarea unor noi alegeri.
A spune că Yoon Suk Yeol poate să rămână în post şi să-şi abandoneze atribuţiile în favoarea premierului şi PPP este "o încălcare flagrantă a Constituţiei, fără nico bază legală", a tunat Park Chan-dae.
Situaţia seamănă unei "lovituri de stat tăcute", a declarat AFP un profesor de drept constituţional de la Facultatea Naţională de Drept din Busan, Kim Hae-won.
Autorităţile i-au convocat astăzi la interogatoriu pe comandantul efemerei legi marţiale, vizat de asemenea de interdicţia de a părăsi ţara, şi pe şeful contraspionajului.
Preşedintele ar putea să fie şi el convocat, a anunţat poliţia.
Poliţia desfăşoară cercetările "conform legii şi regulilor, fără nicio excepţie", a dat asigurări şeful anchetelor poliţiei naţionale, Woo Jong-soo.
În pofida acestor probleme, Ministerul Apărării a anunţat luni că Yoon Suk Yeol rămâne la conducerea aparatului de securitate al ţării şi a subliniat complexitatea situaţiei politice.
"În mod legal, (controlul Forţelor armate) se află în prezent pe mâna comandantului-şef (Yoon)", a anunţat un purtător de cuvânt al ministerului, Jeon Ha-kyou.
Yoon Suk Yeol şi-a cerut scuze sâmbătă pentru că a declanşat legea marţială, însă nu a demisionat.
El şi-a justificat atunci lovitura în forţă prin "disperarea (sa) în calitate de preşedinte" în contextul în care Parlamentul îi torpila practic toate iniţiativele.
"Am cauzat anxietate şi neplăceri publicului. Îmi cer scuze sincer", a declarat el, după care s-a înclinat adânc în faţa telespectatorilor.
Marţi seara târziu, proclamând legea marţială, el a vrut să apere Coreea de Sud de "forţe comuniste nord-coreene" şi să "elimine elementele ostile statului".
Militari şi poliţişti au fost desfăşuraţi să sigileze Parlamentul, care nu au reuşit să împiedice 190 de deputaţi să intre în acesta şi să adopte prin vot ridicarea acestei stări de excepţie.
În faţa Parlamentului, mii de persoane s-au adunat pentru a cere demisia lui Yoon Suk Yeol.
Sâmbătă, în timpul votului pentru moţiunea de destituire a preşedintelui Yoon, aproximativ 150.000 de manifestanţi s-au adunat în faţa Parlamentului, conform poliţiei, în timp ce organizatorii susţin că numărul protestatarilor a fost de un milion. Opoziţia a lansat o nouă încercare de destituire, iar noi proteste masive au fost anunţate. În acelaşi timp, un sondaj Gallup a arătat că nivelul de aprobare al preşedintelui a scăzut la 11%, cel mai scăzut din cariera sa.