ZBATEREA NEPUTINCIOASĂ Băncile centrale se apropie de capitulare

Băncile centrale au nevoie de un miracol, unul mare de tot, astfel încât să mai prelun­geas­că iluzia că pot "îndruma" economiile şi pieţele către bunăstarea perpetuă.

Dar miracolul întârzie să vină, iar conducătorilor acestor instituţii, deseori comparaţi cu super-eroi din benzile desenate, nu le mai rămâne decât zbaterea inutilă în propriile capcane, asemeni unor "prădători" din vârful lanţului trofic, care şi-au descoperit brusc neputinţa.

În cadrul conferinţei de presă care a urmat şedinţei de politică monetară de săptămâ­na trecută, Mario Draghi a precizat că "mai mulţi membri ai Consiliului Guvernatorilor au adus în discuţie posibilitatea reducerii dobânzilor, iar alţii posibilitatea repornirii programului de relaxare cantitativă".

În ceea ce priveşte dobânzile, reducerea lor nu se mai poate face decât în teritoriul negativ, deoarece dobânda de politică monetară este zero, sau şi mai adânc în teritoriul negativ, în condiţiile în care dobânda pentru facilitatea de depozit este de -0,4%.

Singura dobândă pozitivă a BCE este cea pentru facilitatea de creditare, de 0,25%, însă importanţa acesteia este nesemnificativă, pe fondul exis­tenţei programului de refinanţare pe termen lung a băncilor TLTRO II şi lansarea în curând a programului TLTRO III, unde costul de finanţare este foarte apropiat de nivelul dobânzii pentru facilitatea de depozit.

Înainte de şedinţa BCE, peste Ocean a avut loc o conferinţă organizată de Federal Reserve Bank of Chicago, unde Jerome Powell, preşedintele băncii centrale americane, a declarat că "poate a venit timpul pentru scoaterea la pensie a termenului de «neconvenţional» când ne referim la instrumentele utilizate în perioada crizei".

Aici Powell are dreptate, însă locul termenului "neconvenţional" nu ar trebui să rămână vacant, ci ar trebui înlocuit cu "iresponsabil", "dis­perat" sau "nebunesc", deoarece dobânzile negative sau programele de relaxare cantitativă nu pot fi niciodată instrumente ale "normalităţii" monetare.

La o altă conferinţă, organizată de influenta organizaţie Council on Fo­reign Relations la New York, John Williams, preşedintele Federal Reserve Bank of New York şi unul dintre membrii conducerii băncii centrale americane cu un loc permanent în Comitetul de Politică Monetară (FOMC), a lansat un apel la acţiune împotriva inflaţiei scăzute.

"Inflaţia scăzută persistentă creează un cerc vicios, unde aşteptările inflaţioniste reduse trag în jos inflaţia curentă, iar băncile centrale au mai puţin spaţiu de manevră în cazul unei încetiniri a economie", a declarat Williams.

Inflaţia scăzută se pare că reprezintă "una dintre marile provocări ale timpului nostru" chiar şi pentru Jerome Powell, deşi opiniile recente exprimate de cetăţeni care trebuie să facă faţă zilnic condiţiilor din economia reală arată cu totul altceva. La întâlnirile cu oficiali ai Federal Reserve, în cadrul unei serii de conferinţe organizate în marile oraşe americane sub titlul "Fed-ul ascultă", aceştia s-au plâns de inflaţia ridicată şi au subliniat că nu doresc preţuri mai mari.

Din păcate, şansa luării în considerare a unor astfel de opinii este foarte scăzută. Marile bănci centrale, în special Federal Reserve, par să fie acum preocupate doar de evitarea unei corecţii majore a indicilor bursieri.

Analistul Sven Henrich a evidenţiat absurdul situaţiei pe contul său de Twitter, unde scrie că "acum şansa unei reduceri a dobânzii de politică monetară la şedinţa Fed-ului de luna viitoare este de 87%, în condiţiile în care nivelul S&P 500 este cu doar 2,6% sub maximul său istoric".

Într-o analiză preluată de MarketWatch, Henrich scrie că jocul s-a sfârşit, în condiţiile în care "marele experiment al băncilor centrale din ultimii 10 ani s-a încheiat cu un eşec total".

"Tot ceea ce a spus fiecare bancher central anul trecut a fost greşit, iar toate prognozele făcute în ultimii 10 ani au fost greşite", mai subliniază Sven Henrich, care se întreabă cum mai este posibilă existenţa încrederii în aceste autorităţi.

Michael Every, director de cercetare pentru Asia - Pacific la Rabobank în Hong Kong, este şi mai dur în verdictul său.

Every acuză bancherii centrali de răspândirea "ştirilor false" privind datele economice şi reprezentarea deformată a istoriei economice pentru a-şi justifica măsurile de politică monetară. Economistul de la Rabobank aminteşte că prognozele referitoare la relaxarea cantitativă au arătat că efectele vor fi doar bulele speculative şi creşterea inegalităţii încă din 1943.

Acum bancherii centrali tocmai au lansat o nouă campanie pentru a ne convinge că totul va fi bine în urma unei noi "şarje" a tiparniţei, acoperită, eventual, şi de dobânzi negative.

În Europa, sentimentul neputinţei a atins cote care i-ar permite efectiv materializarea în faţa noului sediu BCE de la Frankfurt, deşi încă mai există incertitudini cu privire la forma finală a "întrupării".

Ambrose Evans-Pritchard scrie în The Telegraph că "s-a declanşat alerta de deflaţie în Europa, pe fondul pierderii încrederii în neputincioasa BCE".

În ceea ce priveşte relansarea programului TLTRO, încrederea în eficienţa acestuia este nulă. "BCE nu mai poate face nimic. Este complet neputincioasă. Nu face decât să se zbată pentru a crea iluzia acţiunii, dar nimic nu mai are efect", a declarat Ashoka Mody, profesor la Princeton University şi fost director FMI pentru Europa, pentru The Telegraph.

Pentru Mody, "nu există nicio dovadă că TLTRO va avea vreun efect în acest stadiu", iar profesorul de la Prince­ton a avertizat că "relaxarea cantitativă nu va face decât să consolideze bucla distructivă dintre guverne şi bănci, fără efecte asupra economiei reale".

De asemenea, fostul oficial de la FMI a mai subliniat că amânările unor decizii sau jumătăţile de măsură aplicate de BCE arată că "instituţia este mai degrabă un animal politic decât o bancă centrală".

Cu toate acestea, indicii bursieri europeni au crescut accelerat pe fondul veştilor bune din Germania, respectiv declinul peste aşteptări al producţiei industriale în aprilie 2019 şi revizuirea în scădere a prognozei de creştere din acest an până la 0,6%, de la 1,6% anterior, de către Bundesbank.

Da, din nefericire veştile rele din economie au devenit "bune", în condiţiile în care "investitorii" aşteaptă o reacţie adecvată de la BCE.

Cea mai slabă performanţă a indus­triei Germaniei din ultimii 4 ani "a alimentat speranţa lansării unui nou program de relaxare cantitativă", după cum se arată într-o ştire de la Inves­ting.com. Un analist de la ING a declarat că "asistăm la un început oribil al celui de-al doilea trimestru pentru industria Germaniei".

Se pare că reacţia BCE în faţa deteriorării puternice a economie din zona euro a reprezentat un motiv suficient pentru întărirea monedei euro faţă de dolar, o evoluţie care face şi mai grea lupta Băncii Centrale Europene împotriva deflaţiei.

În ciuda incertitudinii masive de pe pieţe, David Heisenberg, economist-şef al companiei canadiene de investiţii Gluskin Sheff + Associates, a găsit, totuşi, un motiv de optimism.

Pe contul său de Twitter, Rosenberg a scris, mai în glumă, mai în serios, că "Trump s-ar putea dovedi, până la urmă, un geniu", în condiţiile în care ar putea obţine reducerea substanţială a dobânzii pe care a cerut-o Federal Reserve, iar apoi ar anunţa sfârşitul războaielor comerciale şi reducerea tarifelor la zero.

În opina lui Rosenberg, un astfel de scenariu ar asigura o creştere explozivă a burselor americane exact înainte de alegerile prezidenţiale din 2020.

Pentru un politician care acţionează exclusiv în funcţie de şansele de câştig pe termen scurt, scenariul este foarte atractiv, însă băncile centrale au susţinut mereu că obiectivul lor este evoluţia "lină" a economiei pe termen lung.

Din păcate pentru marile bănci centrale, termenul lung care va începe după 2020 este mai opac decât niciodată.

Recent, analistul american Martin Armstrong şi-a reafirmat încrederea că noua capitală financiară a lumii se va muta în China după 2032, pornind de la principiul alegerii răului cel mai mic.

Justificarea sa ar trebui să dea serios de gândit bancherilor centrali, care par să fie absolut convinşi că bunăstarea poate fi atinsă şi menţinută prin dobânzi tot mai mici şi împrumuturi tot mai mari: "Vestul va fi supus unui test major, iar încrederea va dispărea odată cu demonstrarea eşecului unui sistem care funcţionează prin perpetuarea împrumuturilor".