Zelenski: "Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc"

F.D.
Internaţional / 17 mai

Zelenski: "Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc"

Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în continuare ameninţătoare, bombardamentele ruşilor continuă şi chiar şeful administraţiei din oraşul Vovceansk a fost rănit, relatează News.ro.

Aflat la Harkov, Zelenski a organizat acolo o reuniune a Consiliului de Apărare, cu principalii comandanţi militari şi ai serviciilor de informaţii şi securitate. "Am vorbit despre luptele din regiunea Harkov şi despre protecţia oamenilor, despre poziţiile noastre şi despre nevoile unităţilor care ne apără poziţiile. Acum, datorită forţelor noastre şi măsurilor noastre, am reuşit să dăm încredere în direcţia Vovceansk. Dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, există ameninţări. Astăzi, în special, şeful administraţiei din Vovceansk a fost rănit", a declarat Volodimir Zelenski în discursul său video de joi seara.

"Acţiunile noastre de contraatac sunt în curs de desfăşurare, la fel ca şi în alte zone de-a lungul graniţei cu Harkov. Iar rezultatele noastre în respingerea asalturilor şi distrugerea ocupantului ar trebui să crească", a spus preşedintele ucrainean, care susţine acum că "Rusia încearcă să extindă războiul".

Evenimente

20 mai - Evenimentul News.ro "Energy Road - Energie la tine acasă". Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC

4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

6 iunie - Maratonul Energiei

În discursurile din serile anterioare, Zelenski acredita ideea că ceea ce se întâmplă la Harkov este mai mult o diversiune rusă, menită să oblige Ucraina să-şi disloce trupele din est şi sud, zonele care interesează cu adevărat Moscova.

Zelenski a vorbit, de asemenea, joi seara, în discursul către naţiune, despre pace. "Trebuie să forţăm Rusia la o pace reală şi dreaptă prin toate mijloacele. Apărarea noastră împotriva atacurilor şi loviturilor este crucială", a punctat el, menţionând că la întâlnirea avută cu militarii şi spionajul s-a discutat, de asemenea, despre "intenţiile ulterioare ale ocupantului". Zelenski a dat asigurări că Ucraina se pregăteşte "pentru toate opţiunile".

În ciuda situaţiei grele de la Harkov, Zelenski spune că cel mai mare număr de ciocniri militare şi cele mai dificile circumstanţe sunt, totuşi, în est, în Doneţk, şi a dat asigurări că această zonă nu este ignorată.

"Lucrăm în detaliu cu partenerii noştri pentru a asigura Harkov, Doneţk, Sumî şi alte regiuni cu o apărare mai elementară, şi anume sisteme de apărare aeriană şi suficiente arme cu rază lungă de acţiune", a anunţat preşedintele.

El a spus că după ce s-a întors la Kiev, a vorbit cu premierul polonez, Donald Tusk, căruia i-a cerut un sistem Patriot. "Am vorbit despre nevoile noastre, despre sistemul Patriot, care ar putea schimba semnificativ situaţia din sectorul Harkov. Am discutat, de asemenea, despre atacurile teroriste ruseşti asupra regiunilor noastre din partea de vest a Ucrainei - despre ameninţarea pe care atacurile asupra infrastructurii de gaz o reprezintă pentru toată lumea din Europa, nu doar pentru noi, ci şi pentru vecinii noştri. Trebuie să lucrăm împreună pentru a contracara acest lucru", a punctat Zelenski.

Preşedintele şi-a anunţat, de asemenea, compatrioţii că Danemarca acordă un nou pachet de apărare, în valoare de 750 de milioane de euro, în special pentru consolidarea apărării aeriene şi a artileriei.

În final, preşedintele s-a întors cu gândul la Harkov, într-un semn că situaţia de acolo este preocupantă şi ar putea fi vorba despre supravieţuirea Ucrainei ca stat, după cum a sugerat Zelenski. "Astăzi am avut onoarea de a recunoaşte personal soldaţii noştri care apără zona Harkov. Este foarte important. Brigăzile 57, 42, 92. Soldaţii din forţele speciale ale Serviciului de Informaţii al Apărării din Ucraina - vă mulţumesc fiecăruia dintre voi, băieţi! Fiecare dintre soldaţii noştri, fiecare sergent, fiecare ofiţer - curajul fiecăruia determină destinul nostru comun. Sunt recunoscător tuturor celor care fac totul pentru ca statul nostru să supravieţuiască! Le mulţumesc tuturor celor care ne ajută!", şi-a încheiat Zelenski discursul video de joi seara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb