Oricare acord care ar putea fi încheiat între SUA şi Rusia la reuniunea lor bilaterală de la Riad va fi considerat nul de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că doreşte să asculte din partea omologului său american, Marco Rubio, propunerile Washingtonului pentru normalizarea relaţiilor cu Moscova, dar a exclus concesiile teritoriale din partea Rusiei în Ucraina şi a exclus de asemenea prezenţa Europei la negocierile de pace, întrucât europenii doresc 'să continue războiul', potrivit celor consemnate de AFP, Reuters şi EFE.
"Ucraina nu va participa la aceste negocieri. Ucraina nu a ştiut nimic" despre desfăşurarea lor în Arabia Saudită, a declarat Zelenski în timpul unei vizite în Emiratele Arabe Unite (EAU). "Ucraina consideră lipsită de rezultat orice negociere cu Ucraina fără Ucraina (...) Nu vom recunoaşte eventuale acorduri", a adăugat el. Deşi a precizat că nu va participa la aceste discuţii în Arabia Saudită, Zelenski a menţionat că va efectua miercuri o vizită în această ţară, susţinând că este o vizită planificată de mult timp.
În capitala saudită Riad, marţi, are loc o întâlnire ruso-americană, cu participarea miniştrilor de externe rus şi american, Serghei Lavrov şi Marco Rubio. Aceasta este o reuniune pregătitoare pentru un summit între preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, care se preconizează a avea loc tot în Arabia Saudită până la sfârşitul acestei luni.
Putin şi Trump au avut miercuri trecută prima lor convorbire telefonică oficială, în cadrul căreia au convenit iniţierea negocierilor de pace asupra războiului din Ucraina, fără a se consulta însă în prealabil cu Kievul şi cu aliaţii europeni, care se tem acum că ar putea fi excluşi de la tratative şi că preşedinţii rus şi american ar putea încerca să tranşeze separat conflictul.
În timp ce oficialii americani au transmis mesaje contradictorii despre participarea europenilor (UE şi Regatul Unit) la negocieri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a confirmat luni că nu doreşte ca statele europene să ia parte la discuţii. "Dacă (europenii) se pun la masa negocierilor (...) cu intenţia de a continua războiul, atunci de ce i-am invita?", a spus el la o conferinţă de presă după o întâlnire cu omologul său sârb Marko Djuric.
"Îi vom asculta pe interlocutorii noştri americani şi, desigur, vom fi pregătiţi să reacţionăm. Îi vom informa pe liderii noştri, care vor lua apoi decizii privind paşii următori", a adăugat Lavrov. În orice caz, a susţinut el, Rusia nu va discuta concesii teritoriale, referindu-se la teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă. "Concesii teritoriale pentru ceea ce acum se numeşte Ucraina au fost făcute de leadership-ul sovietic în timpul formării URSS", a completat Lavrov, făcând aluzie la cedarea peninsulei Crimeea către Ucraina în anul 1954.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2025, 16:56)
USA si Rudia transpira si le clănţăne dintii de frica, de aia n au mai putut da nici un interviu haha hihi
2. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 17.02.2025, 17:00)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2025, 17:44)
Pete Hegseth ministrul de aparare USA a declarat;
cererile Ucrainei de a adera la NATO si speranrta de
recuperare a teritoriilor pierdute sunt irreale.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2025, 07:28)
Parerea acestui actor de comedie tragica nu are nicio semnificatie si nicio importanta. Aliatii cu acordul (si) Rusiei vor impune masurile convenite, negociate, stabilite prin forta.
Partea vestica a Ucrainei va fi ocupata de "forte de implementare si mentinere a pacii", Rusia isi va ocupa sudul, pana la Dunare, iar Zelenski va avea soarta lui Hussein dupa alegerile din Ucraina (cat mai ramane).
Atunci cand a aruncat Ucraina in acest macel si dezastru oare Comediantul i-a intrebat pe americani?