Rusia a utilizat peste 300 de drone kamikaze şi aproximativ 20 de rachete, inclusiv rachete balistice, împotriva localităţilor ucrainene de la începutul anului 2025, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a lansat un apel sâmbătă către partenerii Ucrainei să o ajute să consolideze apărarea antiaeriană a ţării înaintea unei reuniuni preconizate pentru săptămâna viitoare, potrivit EFE.
"Doar în primele trei zile ale noului an, armata rusă a utilizat peste 300 de drone de atac şi aproximativ 20 de rachete, inclusiv rachete balistice, împotriva oraşelor şi satelor ucrainene", a denunţat el pe contul său de Telegram.
Mai mult, ruşii atacă zilnic cu bombe aeriene ghidate.
Cele mai multe rachete şi drone au fost doborâte, dar "au existat şi lovituri care au provocat morţi şi răniţi", a spus el.
"Această teroare rusă, care nu scade în intensitate, ne cere nouă şi tuturor partenerilor noştri să continuăm să ne consolidăm scutul antiaerian şi toate elementele sale sistemice, de la rachete Patriot la grupuri mobile de foc", a subliniat Zelenski.
Preşedintele ucrainean a făcut acest apel înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării care va avea loc joia viitoare la baza aeriană americană din Ramstein, Germania, în cadrul aşa-numitului 'Grup de contact pentru apărarea Ucrainei', care reuneşte aproximativ 50 de ţări şi va fi ultima înainte ca noua administraţie a lui Donald Trump să preia conducerea SUA.
"Ne pregătim pentru întâlniri şi negocieri săptămâna viitoare pentru a ne consolida apărarea antiaeriană. Programul lucrărilor aferente a fost deja convenit în prealabil", a spus şeful statului ucrainean.
1. Ultima strigare
(mesaj trimis de anonim în data de 04.01.2025, 19:53)
Sau...auto bagare in seama inainte de Trump care, prin speaker Johnson la Capitoliu, si a asigurat spatele legislativ cu obiectiv unic: banii jos sau mergi la Putin!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.01.2025, 20:36)
Actul final ,al actorasului planetar,
care a distrus si a sacrificat efectiv Ucraina,
sute de mii de vaduve,orfani,invalizi de razboi,
incapacitate de plata a tarii = faliment de stat.....
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.01.2025, 22:49)
Incapacitatea de plata si falimentul de stat nu l dor pe el ca il indoapa UE cu sute de miliarde de la gura noastra
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.01.2025, 20:50)
Pai 20 de rachete rusesti nu sant chiar asa multe in comparatie cu cele vreo 15 ATACMS americane trase de actorul planetar, care i problema ?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2025, 05:16)
"Grup de contact pentru apărarea Ucrainei', care reuneşte aproximativ 50 de ţări....." razboi mondial in toata regula dupa parerea mea.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2025, 11:33)
Care 50 de tari,o rfi vreo 150, tot globul nu mai face altceva decat sa se ocupe de alintatul Zebelimeainsky actor ratat
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2025, 11:50)
Da pe langa antiaeriene, cate Atacms si cati mercenari ii mai dau cele 50 de tari, ca se vede ca i au casapit rusii pe care i au avut?