Cu mai bine de o săptămână în urmă, cetăţenii britanici "au scuipat" în faţa instituţiilor UE, decizând, într-un referendum, să iasă din blocul european (Brexit), în condiţiile în care teama din rândul băncilor centrale şi a "păpuşilor politice" nu a reuşit să-i determine să voteze altfel pe cei care s-au săturat să fie abuzaţi de birocraţii ce lucrează în numele bancherilor şi miliardarilor, potrivit Zero Hedge.
Site-ul îl citează pe analistul John Hussman, care aminteşte că pieţele s-au prăbuşit în urma votului pentru Brexit, deşi acesta nu a fost altceva decât o reacţie la corupţia politică din rândul instituţiilor europene şi a politicilor economice "băgate pe gâtul oamenilor de bogaţi", în beneficiul lor. "Clasa de jos şi cea medie de la nivel mondial s-au săturat de bancheri şi de politicieni. Sentimentul anti-UE, ca instituţie, se răspândeşte ca un foc sălbatic şi pare că va genera un incediu distructiv pentru palatele elitelor de la putere", scrie sursa menţionată, adăugând că, în acelaşi timp, "aceşti bastarzi lacomi, nemernici şi sociopaţi vor folosi toate mijloacele necesare să-şi păstreze puterea, controlul sistemului şi bogăţiile imense".
Conform sursei, piaţa acţiunilor este singurul indicator de succes sau eşec pentru cei amintiţi. "Rezerva Federală şi celelalte bănci centrale din Japonia, China şi Europa ştiu că nu execută nimic altceva decât un joc de încredere, bazat pe capacitatea lor de a păstra ceva vreme datoriile bazate pe sistemul Ponzi. Frica lor este palpabilă. Au încercat fiecare truc monetar pe care l-au avut la dispoziţie, dar nu au reuşit să relanseze economia reală, pentru că acesta a fost un obiectiv secundar. Treaba lor a fost să revigoreze averea proprietarilor lor bancheri şi clasa miliardarilor, care conduce show-ul. Menţinerea pieţelor acţiunilor pe creştere a devenit singurul lor ţel", scrie Zero Hedge.
Site-ul mai arată că "încrederea în academicieni fără cunoştinţe precum Yellen (preşedintele Fed), este în scădere, iar furia creşte. Brexit-ul este doar un simptom al bolii care mănâncă mai departe ţesătura economiei globale". Astfel, scrie publicaţia, colapsul "Lehman Brothers" nu a fost cauza crizei financiare din 2008 la nivel mondial, ci doar scuza pentru ceva ce oricum s-ar fi întâmplat. Zero Hedge arată că împrumuturile neperformante, bancherii "neperformanţi", autorităţile de reglementare proaste, politicienii proşti, populaţia ignorantă a fost o combinaţie toxică, iar situaţia actuală este mai rea decât cea de la momentul repectiv.
Conform sursei, prăbuşirea pieţelor acţiunilor, care se prevede, nu are nimic de a face cu Brexit-ul sau cu altă scuză utilizată de media ca să ascundă adevărul. Evaluările exagerate vor duce la căderea pieţelor acţiunilor, scrie Zero Hedge.
Publicaţia subliniază "Brexit-ul nu contează. Deflaţia din Japonia nu contează. Redresarea frauduloasă a locurilor de muncă din SUA şi cifrele de inflaţie falsificate nu contează. Colapsul sectorului imobiliar chinez nu contează, nici preţul mic al ţiţeiului, care distruge economiile din Orientul Mijlociu, Rusia, Venezuela şi Brazilia. Şomajul cu două cifre şi haosul civil din Europa nu contează. Discursurile lui Yellen, Draghi (BCE), şi Kuroda (banca Japoniei), care încearcă să susţină pieţele, nu contează. Propaganda media cu privire la creşterea economică, nu contează".
Riscul latent există deja, subliniază Zero Hedge, arătând că datoria globală este cu 70 de trilioane de dolari mai mare decât în 2007 (creştere de 50%), iar venitul real mediu pe gospodărie este mai mic decât atunci. În plus, cheltuielile cu chiriile, alimentele, sănătatea, taxele, s-au majorat semnificativ. "Soluţiile Keynesiene" au fost un eşec notabil, ce a dus la majorarea datoriilor neperformante. Publicaţia mai aminteşte, în acest context, scăderea profiturilor companiilor, declinul tuturor indicatorilor economici, pierderea încrederii în lideri, evaluările exagerate ale acţiunilor (pe pieţe), care vor genera consecinţe grave.
1. Cel mai bun articol de azi!
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 08:10)
Share.
2. Articol nihilist. Hai in comunism atunci.
(mesaj trimis de Gherea în data de 08.07.2016, 10:20)
Si ce constructuctie propun de fapt toti nihilistii astia ?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 10:51)
Nu, articol realist.
Propuneri exista, dar de ce ar trebui vreo propunere?
3. fără titlu
(mesaj trimis de Radu în data de 08.07.2016, 14:10)
Propuneri exista, doar ca toate sunt proaste. O politica de dreapta clasica ii avantajeaza tot pe cei puternici. O politica clasica de stanga ii avantajeaza pe cei care sunt la putere si care au puterea sa redistribuie bogatia si saracilor. Doar ca ei isi umplu in primul rand propriile buzunare dandu-le saracilor doar cat sa nu moara de foame, nu ca sa se dezvolte, sa devina mai inteligenti, mai bine pregatiti profesional.