ZIARUL BURSA

29 noiembrie 2006
Ediţia din 19.12.2024
QVT Fund protestează contra suspendării tranzacţiilor cu acţiuni ASIROM

MĂSURĂ DICTATĂ NETRANSPARENT DE CNVM QVT Fund protestează contra suspendării tranzacţiilor cu acţiuni ASIROM

Florian GoldsteinPiaţa de Capital / 29 noiembrie 2006 /

În pofida procesului în justiţie prin care conducerea ASIROM ar vrea să intimideze ziarul "BURSA", nu putem să nu ne informăm cititorii asupra protestului transmis ieri la CNVM de fondul de investiţii britanic QVT Fund LP, care îşi exprimă stupefacţia pentru felul netransparent în care CNVM a dictat suspendarea de la tranzacţionarea acţiunilor ASIROM la Bursa de Valori Bucureşti (BVB)

Investiţie japoneză de peste 120 milioane euro în Prahova

F.A.Companii / 29 noiembrie 2006 /

Vice prim-ministrul, Bogdan Pascu, s-a întâlnit ieri, la sediul Guvernului, cu o delegaţie de investitori, reprezentanţi ai companiei Calsonic Kansei Corporation care intenţionează să investească peste 120 milioane de euro în judeţul Prahova

PREVIZIUNI OECD PENTRU 2007 Creşterea economiei mondiale va fi cea mai înceată din ultimii patru ani

Alina VasiescuInternaţional / 29 noiembrie 2006 /

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) anticipează că, anul viitor, creşterea economiei globale va încetini, urmând să înregis-treze cel mai lent ritm din ultimii patru ani. Această evoluţie are la bază, potrivit OECD, încetinirea creşterii economiei SUA (cea mai mare din lume), care va forţa Rezerva Federală să-şi reducă dobânda de referinţă

Gheorghe Udrişte: Niciodată nu vom avea o circulaţie foarte uşoară în Capitală

Gheorghe Udrişte: Niciodată nu vom avea o circulaţie foarte uşoară în Capitală

Emilia OlescuCompanii / 29 noiembrie 2006 /

Niciodată nu vom avea o circulaţie foarte uşoară în Bucureşti, este de părere directorul Direcţiei de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, care susţine că traficul aglomerat din Bucureşti ar putea să se îmbunătăţească în circa 5-10 ani, în momentul finalizării unor proiecte de descongestionare şi o dată cu demararea altor programe în domeniu

Dilema de la Riga

Cornel CodiţăEditorial / 29 noiembrie 2006

Cornel Codiţă

Deşi a fost brevetată de Shakespeare, ca dilemă a nefericitului prinţ al Danemarcei, la Copenhaga, dilema "A fi, sau a nu fi" funcţionează la fel de bine şi la Riga. Acolo unde se întîlnesc, zilele acestea, şefii de stat şi de guvern din ţările membre NATO.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Europenii - împotriva publicităţii înşelătoare pentru copii

Monica MăgureanuCompanii / 29 noiembrie 2006 /

Autorităţile publice europene iau măsuri împotriva publicităţii televizate care promovează alimente şi băuturi cu un conţinut mare în grăsimi, zahăr sau sare şi este difuzată în timpul programelor pentru copii, se arată într-un comunicat APC...

Un organism independent va supraveghea companiile de audit

F.A.Companii / 29 noiembrie 2006 /

Activitatea companiilor de audit va fi supravegheată de un organism independent, un Consiliu de supraveghere în cel mult doi ani, a declarat Georgeta Petre, director general adjunct în cadrul Direcţiei Reglementări Contabile din Ministerul...

Societăţile de investiţii, sursă de lichiditate

A.S.Piaţa de Capital / 29 noiembrie 2006 /

Pentru piaţa sibiană a derivatelor, contractele ce au ca active suport acţiunile societăţilor de investiţii au reprezentat permanent o sursă deosebită de lichiditate, investitorii fiind foarte interesaţi de plasamentele pe aceste titluri, susţine...

Tranzacţii de valoare redusă

Adina ArdeleanuPiaţa de Capital / 29 noiembrie 2006 /

Valoarea totală a tranzacţiilor realizate ieri pe piaţa Ras-daq a fost de 1,7 milioane lei, (309.360 euro la cursul de schimb de 3,4692 lei/euro).

Corecţii de preţ ridicate pe SIF-uri

Decebal N. TodăriţăPiaţa de Capital / 29 noiembrie 2006 /

Pe fondul corecţiilor destul de consistente înregistrate mai ales pe cele mai lichide scadenţe ale societăţilor de investiţii, lichiditatea obţinută ieri pe piaţa sibiană a derivatelor a fost una ridicată

FRAI doreşte să devină acţionar majoritar

Maria MantaPiaţa de Capital / 29 noiembrie 2006 /

CNVM a aprobat săptămîna trecută cererea preşedintelui Certinvest, Eugen Voicu, de a putea prelua acţiuni al Intercapital Invest, ceea ce i-ar conferi dobîndirea unie poziţii între 20% şi 33% din capitalul social al societăţii de intermediere...

Cotaţiile acţiunilor SIF - în scădere

F.A.Piaţa de Capital / 29 noiembrie 2006 /

Indicele BET FI, care reflectă evoluţia cotaţiilor acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare, a înregis-trat în şedinţa bursieră de ieri o scădere de -3,02%, cea mai mare după atingerea nivelului maxim istoric de 63.603 puncte în...

Monitorul Oficial

F.A.Companii / 29 noiembrie 2006 /

Nr. 911 din 9 noiembrie 2006

401. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2006 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare...

"Volkswagen" îşi face fabrică în India

Alina VasiescuInternaţional / 29 noiembrie 2006 /

Producătorul auto german "Volkswagen" AG, cel mai mare din Europa, va investi 530 de milioane de dolari pentru ridicarea unei fabrici în India, piaţă pe care luptă cu rivalii "General Motors" Corp din SUA şi "Suzuki Motor"...

Scade numărul întreprinderilor neprofitabile din Rusia

Alina VasiescuInternaţional / 29 noiembrie 2006 /

Numărul întreprinderilor ruseşti cu pierderi a scăzut cu 3,1% în primele nouă luni din 2006, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2005, ajungând la 32,6% din totalul societăţilor din Federaţia Rusă, potrivit datelor Serviciului Naţional de Statistică.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo