PENSIILE PRIVATE, PESTE 40 DE ANI Plăteşti acum, primeşti mai puţin decât ai dat

Catalin Balan
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 noiembrie 2006

Plăteşti acum, primeşti mai puţin decât ai dat

Promisiunea Guvernului este că, după 40 de ani de contribuţie la sis-temul de pensii private, salariaţii de acum vor beneficia de pensii cu mult mai mari decât în sistemul public. De fapt, aceste lucruri sunt doar la nivelul unui deziderat, cât timp comisioanele de administrare prevăzute de lege sunt atât de mari încât, conturile pe care le vor avea viitorii pensionari pot fi mai mici decât contribuţia plătită. Acest fapt îi face pe reprezentanţii salariaţilor să spună că proiectul sistemului privat de pensii este doar un ghişeft pe care Guvernul îl oferă companiilor care vor intra pe această piaţă. Argumentul este susţinut şi de faptul că rata de rentabilitate minimă pe care companiile trebuie să o realizeze permite acestora, potrivit legii, să realizeze o rată de rentabilitate negativă, sub nivelul inflaţiei.

Comisioanele de administrare a fondurilor sunt plătite integral de participanţi şi pot reprezenta între 30% şi 40% din valoarea contului individual, potrivit unui studiu al CNS Cartel Alfa. "Toate comisionele sunt pe spatele salariatului, adică Guvernul vinde interesele pe termen lung ale acestuia companiilor de asigurare", a spus Petru Dandea, vice-preşedintele Cartel Alfa.

Prevederile legii propun cos-turi de administrare de 0,1% lunar din activul net total al fondului şi de 2% din contribuţiile plătite lunar. Mai mult decât atât, comisioanele bancare, pentru custode, de tranzacţionare şi de auditare a fondului vor fi plătite tot de participanţi. Sindicaliştii apre-ciază că plafonul costurilor de administrare ar trebui să fie de maxim 0,6% pe an, iar acestea să poată fi încasate de companii doar dacă realizează o rată de rentabilitate de cel puţin 3%. "Acest comision lunar, deşi pare foarte mic, va creşte exponenţial de la lună la lună", a afirmat vicepreşedintele Cartel Alfa care contestă faptul că "ni se spune doar faptul că vom cotiza 40 de ani, dar nu ni se spune ce pensie vom lua după aceea, ci doar că ea va fi decisă, în timp, de Comisia de Reglementare a Sistemului de Pensii Private". Domnia sa apreciază că "este grav" cum o comisie din afara Par-lamentului poate decide pensia pe care o vom primi.

Tot Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private este considerată vinovată pentru prevederea din legea pilonului III de pensii private facultative, prin care dacă un salariat se mută de la un fond de administrare la altul în mai puţin de doi ani, trebuie să plătească 9% din valoarea contului. "Concurenţa pe această piaţă nu este încurajată, iar participanţii nu pot fi deloc mobili", este de părere Petru Dandea care consideră că "la ora actuală companiile de administrare nu au niciun risc pentru că toate sunt pe spatele angajatului".

Reprezentanţii sindicatelor nu înţeleg de ce Guvernul face legi speciale în acest sens, mai ales că sistemul asigurărilor de viaţă şi de pensii facultative este deja folosit de companii, din moment ce nu garantează niciun câştig suplimentar pentru asiguraţi. "Guvernul spune că am 100 de lei după 40 de ani din care mi se opresc 20 de lei comision şi că îmi garantează că voi primi 80 de lei, dar fără să am niciun câştig suplimentar", spune Petru Dandea.

Asigurarea unei pensii decente este împiedicată şi de faptul că rata de rentabilitate a companiilor poate fi, potrivit legii, şi negativă.

"Rata de eficienţă a fondurilor în Ungaria a fost de -4,1% în perioada 1998-2000 pentru că la o creştere nominală de 7,1%, rata inflaţiei a fost de 11,2%, iar în ultimii şase ani, creşterea nominală a fost de 3,75% la o rată medie a inflaţiei de 6,6%", a spus vicepreşedintele Cartel Alfa.

Femeile trăiesc mai mult pentru o pensie mai mică

Numărul mai mic de ani de muncă, salariul mediu mai mic al femeilor faţă de bărbaţi şi speranţa de viaţă mai mare pot reduce pensiile medii ale femeilor cu aproximativ 34% în comparaţie cu pensia pe care o primesc acum în sistemul public, potrivit studiului Cartel Alfa. Mai mult, în comparaţie cu bărbaţii, pensia medie a femeilor va scădea la jumătate.

Stagiul complet de cotizare al femeii este cu cinci ani mai mic decât al bărbatului pentru că se pensionează cu cinci ani mai devreme şi de aceea Alina Chiriac, reprezentanta Centrului Parteneriat pentru Egalitate (CPE) crede că trebuie o egalizare a vârstei de pensionare.

Principiul solidarităţii în cazul valorilor cotizate trebuie să se reflecte şi în cel al sumei primite, este de părere CPE.

Vârsta de pensionare pentru femei va creşte de la 57 la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor de la 62 la 65 de ani, prin adăugarea a câte trei luni pe an. "Este cinic şi total absurd să cotizezi la pensie până la 65 de ani, în condiţiile în care speranţa de viaţă a bărbaţilor din ţara noastră este între 65 şi 70 de ani", este de părere Dandea.

Dacă actualul proiect de lege al pensiilor obligatorii administrate privat (care ar trebui să intre în vigoare în 2008) nu va fi modificat în Parlament, atunci sindicaliştii sunt decişi să înceapă o anticampanie împotriva acestui sistem, a precizat liderul sindical.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb