ZIARIST SUB ACOPERIRE: Mercenari printre protestatari

TUDOR DUMITRU
Ziarul BURSA #Politică / 28 octombrie 2010

Elevi şi studenţi, veritabili sindicalişti.

Elevi şi studenţi, veritabili sindicalişti.

La mitingul organizat de sindicate au participat şi persoane care urmau să fie plătite ca să protesteze. De acest lucru am aflat marţi şi am decis, prin prisma meseriei de ziarist, să iau parte la acţiune, incognito. M-a ajutat unul dintre aşa-zişii protestatari, care, cunoscându-mi adevăratele intenţii, mi-a făcut şi câteva recomandări în seara dinaintea protestului: să vin îmbrăcat "ca de scandal" şi, obligatoriu, să nu pun prea multe întrebări. Altfel, risc să-i creez probleme. Cu lecţia bine învăţată, mă prezint "ca la carte", cu o oră înainte de începerea manifestaţiei, în Piaţa Romană, pe o străduţă lăturalnică, în locul stabilit. Nu mai conta că lumea în metrou m-a privit dubios pentru ţinuta mea. Am ajuns la timp şi asta era cel mai important.

Liste şi "hands-free"-uri

Aici fac cunoştinţă cu un grup de tineri şi cu un domn bine îmbrăcat, pe la 40 de ani, cu cască "hands-free", care pare şeful echipei. Mă măsoară din priviri şi îmi cere să mă prezint, fără să se prezinte. Îmi încercuieşte numele pe o listă pe care deja figuram încă de marţi, află că sunt al 19-lea recrut, şi îmi dă de înţeles că sunt admis.

"Nu vă depărtaţi prea mult, când primim semnalul, plecăm", ne-a spus stimabilul domn, mie şi noilor mei colegi, când ne-am îndreptat spre un chioşc să ne luăm o cafea. Era frig şi începuse să plouă. Constat că în jurul meu sunt circa zece grupuri de acest gen. Domni cu "hands-free" cu liste în mână, băieţi cu fulare ale echipelor de fotbal, tineri care după aspect nu au ieşit de pe băncile liceului - vom fi cu toţii, laolaltă, sindicalişti.

"Frate, unii zic 30 lei, alţii 20 lei, alţii 50 lei, să vedem"

Încerc să leg un dialog cu noii mei colegi şi discuţia ajunge inevitabil la bani. În fond pentru asta "am venit". "Au pretenţia să stăm până la 12.00, după cică ne dau banii", spune unul dintre aceştia. Deşi risc să par picat din stele, cer mai multe detalii: "Frate, unii zic 30 lei, alţii 20, alţii 50, să vedem, eu sper să nu ne ia din banii noştri şi să ne dea doar mărunţiş", spune un băiat nedumerit de faptul că nu ştiu prea multe tocmai despre acest aspect. "Fie ne dau banii joi, fie cică fac ăştia alegeri anticipate şi se rezolvă. În alte dăţi am primit banii şi după două săptămâni, dar i-am primit", intervine un alt "coleg" în dis-cuţie, un "veteran" al acestor acţiuni, pe care îl privim nedumeriţi.

Marea deghizare

Aflu de la colegii mei că acţiunea ar fi organizată de PSD Sector 6. Nu am nicio dovadă în acest sens, dar acest lucru nu contează. "Noi" avem mitingul nostru, iar scopul nostru declarat este să facem un ban în plus. Se face ora zece şi primim semnalul să pornim. Brusc mulţimea pestriţă se transformă într-o mare albastră sindicală: se împart şepcuţe şi veste albastre, cu CNSLR Frăţia, dintr-o maşină parcată lângă cea a Poliţiei, deşi traficul a fost restricţionat în zonă. Ves-tele de plastic sunt îmbrăcate peste haine de piele şi geci de trening, şepcuţele sunt puse peste căciuli sau peste alte şepcuţe. Liceeni, studenţi, "ultraşi", membri de partid, devenim cu toţii sindicalişti veritabili, sub acoperirea vestelor şi a şepcuţelor noastre albastre. Primesc şi eu o şepcuţă care mă apără de ploaia mocănească, care dă bătăi de cap tinerilor sindicalişti mai mult decât le-a dat Guvernul Boc până în prezent .

Ploaia ne învinge spre Piaţa Victoriei

Mărşăluind spre Piaţa Victoriei, ne oprim în dreptul Agenţiei Naţionale de Integritate. Lumea începe să huiduie la un semn şi stăm până la noi indicaţii. "Ce-i aicea frate, ce ambasadă e asta?", întreabă un tânăr nedumerit. Constat, cu compasiune pentru ceilaţi tineri, că fac parte dintr-un grup ceva mai cizelat, de la care nu se ridică, momentam, nicio pretenţie să strige. Ni se alătură alte persoane care coboară din autocare şi ne continuăm marşul. La 11 ajungem în Piaţa Victoriei zgribuliţi de ploaie şi de frig. Aici, mulţi dintre tineri "dezertează" şi fug în staţiile de RATB sau sub clădiri să se adăpostească de ploaie. Profit de situaţia creată şi reuşesc să fac câteva fotografii tinerilor sindicalişti. Facem o reuniune de grup, zece persoane sub o umbrelă, şi aflăm de la şef că urmează să plecăm spre Piaţa Constituţiei. Nu ni se spune nimic de bani, ceea ce ne îngrijorează.

"Este prima şi ultima dată când vin la aşa ceva, ce lume sinistră"

Înţelegem de fapt, că în cel mai bun caz, vom fi remuneraţi după protest şi nu la ora 12.00 cum ne-am făcut speranţe. "Este pentru prima şi ultima dată când vin la aşa ceva, ce lume sinistră", spune un coleg de-al meu, care se aştepta să ia banii la ora 12.00. Atunci, grupul meu decide să facă o mică şedinţă, fără şefi, în care încercăm să ne reorganizăm.

Unii dintre colegi decid să plece cu metroul spre Palatul Parlamentului. Alţii să se ducă mai târziu, mai spre finalul manifestaţiei, să facă prezenţa, iar alţii să plece acasă. Colegii mei decid la unison că nu se merită să meargă pe jos, prin ploaie, din Piaţa Victoriei spre Piaţa Parlamentului nici pentru 20 lei, nici pentru 30 lei, şi nici măcar pentru 50 lei. Ne luăm rămas bun. Munca mea, ca reporter de teren "la vedere", abia acum urma să înceapă.

Moţiunea: Cu Boc înainte, marş!

Revoluţia din octombrie roşu se amână pentru un noiembrie negru

Protestele din România, în presa străină

Cursul a rezistat tensiunilor din Parlament şi protestelor sindicatelor

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Multa mizerie politica, in plina mizerie sociala, peste mizeria economica.

    Morala: mizerabila.  

    1. Corect ! atunci actiunea merita din plin denumirea de MIZERIADA, care trebuie sa recunoastem este preferabila MINERIADEI. 

      buna, asta, bravo!

    Bun. si Articolul si Actiunea under(blue)cover

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb