Zitec a înregistrat o cifră de afaceri de 10,5 milioane de euro în 2020, în creştere cu 50% comparativ cu anul precedent. În ultimii zece ani, evoluţia companiei s-a menţinut pe un trend ascendent, raportând o rată medie anuală de creştere a afacerilor de 29%, conform unui comunicat remis redacţiei.
Pentru anul în curs, Zitec mizează pe dezvoltarea segmentelor de dezvoltare software, soluţii cloud şi e-commerce, aplicaţii de mobil şi soluţii blockchain, web design şi digital marketing. Pe lângă aceste direcţii, compania va investi în continuare în dezvoltarea produselor proprii - Regista şi Mirro.io, menite să susţină companiile private, cât şi instituţiile publice în procesele lor de transformare digitală.
Pe tot parcursul anului 2020, Zitec a continuat dezvoltarea proiectelor pentru clienţi din Europa şi SUA, ajutându-i să-şi eficientizeze activitatea şi să reducă impactul pandemiei asupra business-urilor lor. Printre aceştia se numără clienţi din diverse industrii, renumiţi la nivel naţional şi internaţional, precum: Sameday, ST Microelectronics, Flanco, eMAG, PayU, Credit Europe Bank, iELM sau Startarium.
Compania a raportat rezultate foarte bune şi pe segmentele de soluţii software personalizate şi soluţii cloud, dezvoltate atât de Microsoft cât şi de Google, înregistrând o creştere de 300% în 2020 şi atingând valoarea de 2 milioane euro. Creşterea a fost susţinută de proiectele derulate pentru clienţii din portofoliul companiei precum: Decathlon, Sameday, Flanco, Vivre, 7Card, Teilor sau Adore Me.
Rezultatele înregistrate de companie în 2020 au fost posibile şi datorită maturităţii parteneriatelor Zitec cu Google, Microsoft şi Adobe (Magento Commerce). Începând cu luna iulie 2020, Zitec a devenit Google Cloud Premier Partner, cel mai înalt nivel destinat partenerilor care au demonstrat performanţă în implementarea soluţiilor Google Cloud pentru creşterea rezultatelor în business. Tot anul trecut, compania a fost inclusă de Google Cloud pe lista primilor nouă parteneri Recommendations AI din întreaga lume care pot implementa soluţia Google.
Produsele proprii Zitec, Regista şi Mirro, instrumente digitale esenţiale în contextul pandemiei
Regista, lider de piaţă pe segmentul aplicaţiilor de registratură şi managementul documentelor în administraţia publică locală, a continuat anul trecut digitalizarea instituţiilor publice prin Caravana Regista, dar şi prin lansarea Ghidului esenţial pentru digitalizarea primăriei. Astfel, numărul clienţilor Regista a crescut cu peste 37%, soluţia generând afaceri totale de 750.000 euro. Până în prezent, aproximativ 600 de instituţii publice şi companii din toate judeţele ţării şi-au îmbunătăţit procesele de lucru şi au redus birocraţia folosind Regista. Aplicaţia are peste 12.000 de utilizatori la nivel naţional care au înregistrat de-a lungul timpului 11 milioane de documente.
Cel de-al doilea produs propriu din portofoliul Zitec, Mirro.io, ajută companiile să-şi construiască şi să-şi susţină o cultură orientată pe transparenţă, recunoaştere şi feedback continuu, fiind un instrument esenţial în dezvoltarea performanţei în cadrul organizaţiilor. Mirro încurajează alinierea membrilor echipei cu obiectivele companiei, iar prin modulele de administrare HR simplifică procesele de administrare de personal.
În prezent Mirro.io este folosit de clienţi din toată lumea, din ţări precum România, Canada, SUA, Noua Zeelandă, Australia, Franţa, Germania, Belgia, Ungaria, Turcia, Portugalia, Brazilia, Ecuador, Paraguay, Israel, Slovacia şi Estonia.
"Pe toată perioada anului trecut, echipa Zitec s-a implicat activ în accelerarea procesului de transformare digitală în foarte multe domenii, iar acest lucru s-a reflectat şi în veniturile anuale înregistrate, în creştere cu 50% faţă de 2019. Prin toate demersurile noastre de digitalizare, dar şi prin diversificarea gamei de servicii, ne-am susţinut clienţii şi partenerii, indiferent că vorbim de companii private sau de instituţii publice, cu soluţii prin care să-şi eficientizeze activitatea, reducând astfel din efectele negative ale pandemiei", a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi Co-Fondator Zitec.
În ceea ce priveşte divizia de Digital Marketing, aceasta a înregistrat afaceri totale de 1,5 milioane euro, în creştere cu 100% faţă de anul anterior. De asemenea, divizia şi-a mărit echipa la 18 specialişti cu certificări Google Ads, Google Analytics şi Facebook Blueprint pentru a acoperi creşterea numărului de clienţi şi de proiecte. Totodată, Zitec este o agenţie Google Premier Partner şi Facebook Marketing Partner.
Pe toată perioada anului trecut, Zitec s-a concentrat şi pe creşterea echipei şi atragerea de oameni talentaţi printr-un proces de recrutare exclusiv online. Astfel, compania a încheiat anul cu o echipă de 187 membri, în creştere cu 22% faţă de decembrie 2019, alăturându-se în total 58 de noi colegi. În continuare, Zitec urmăreşte extinderea echipei cu specialişti precum PHP Developer, Magento Developer, Security Analyst, DevOps Engineer, Lead Frontend Engineer, Content Marketer şi Business Developer.