Expoziţia de artă contemporană românească "Blouse Roumaine, Femme roumaine" este organizată între 23 iunie - 24 iulie 2015, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) Lisabona. Lucrările vor fi inspirate din tradiţiile şi motivele decorative legate de ia românească, iar expozanţii vor fi importante artiste plastice originare din România, invitate de către curatorul expoziţiei, Maria Neamţu, pe baza cunoaşterii activităţii acestora sau în urma prezentării unui portofoliu, potrivit unui comunicat al ICR. Între artistele care au confirmat disponibilitatea să participe la expoziţie se află Teodora Stendl, Cristina Bolborea,Daniela Frumuseanu, Ştefania şi Liliana Cenean, Carmen Peiu, Marilena Preda Sânc, Dorina Horatau, Ana-Ruxandra Ilfoveanu, Stela Lie, Celina Grigore (din SUA), Andra Badulesco - Vişniec (Franţa), Elena Scutaru, Elena Dumitrescu, Viorica Cernica, Irina Silivestru, Aurora Kiraly, Cristina Cucu, Romana Mateias, Miriana Ionita, Miriam Mihail, Teodora Ionescu, Carmen Nistorescu şi altele. Dintre artistele de origine română care locuiesc în Portugalia vor fi prezente trei tinere artiste în plină afirmare: Graţiela Andrei, Alexandra Budianu şi Cristina Tătar.
Expoziţia "Blouse roumaine, Femme roumaine" este, potrivit ICR, un proiect de impact ce pune în valoare ia, un simbol românesc definitoriu, în acelaşi timp, promovând şcoala plastică românească pe scena artistică portugheză, prin intermediul unora dintre cele mai prestigioase artiste contemporane.