ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ: Bursa de Valori Bucureşti a pierdut circa 29 de miliarde de lei din capitalizare

M.I.
Piaţa de Capital / 15 martie 2020

Bursa de Valori Bucureşti a pierdut circa 29 de miliarde de lei din capitalizare

Bursa de Valori de la Bucureşti a pierdut, în această săptămână, peste 28,7 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 18%, pe fondul pandemiei de coronavirus, relevă datele publicate pe site-ul bursei, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, dacă în săptămâna 2-6 martie 2020 capitalizarea pieţei a depăşit 158,76 miliarde de lei, în perioada 9-13 martie a.c. aceasta a scăzut la 130,037 miliarde de lei.

În schimb, valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni derulate în ultima săptămână pe Bursa de la Bucureşti a crescut cu 30,4%, la 444,7 milioane de lei, de la 340,977 milioane de lei în perioada precedentă.

Cele mai multe tranzacţii au fost realizate luni, 9 martie, respectiv 11.680, cu un rulaj de 133,35 milioane de lei, în timp ce marţi s-au consemnat doar 6.168 de tranzacţii, în valoare totală de 54,67 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri şi în această săptămână pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de peste 136,33 milioane de lei, deşi preţul acţiunilor a scăzut cu 20%, urmate de acţiunile Fondului Proprietatea, cu 75,65 milioane de lei (minus 10,82%) şi de cele ale Romgaz, cu schimburi de 52,79 milioane de lei (minus 16,79%).

Cel mai semnificativ declin, de 40,25%, a fost înregistrat de acţiunile Turbomecanica, iar cea mai bună evoluţie bursieră a săptămânii a fost cea a societăţii TMK - Artom, care, deşi a fost tot pe minus, a consemnat pe preţul acţiunilor o scădere de numai 0,45%.

Vineri, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, a înregistrat un recul de 0,85%, ajungând la 7.882,19 puncte.

Joi, 12 martie, principalele burse europene au înregistrat pierderi semnificative, iar cele din Londra, Frankfurt, Paris şi Milano au închis şedinţele de tranzacţionare cu scăderi de peste 10%, au transmis Reuters şi DPA.

Indicele principal FTSE-100 al Bursei de la Londra a închis în scădere cu aproape 11%, cea mai proastă zi de tranzacţionare din 1987. La Frankfurt, indicele DAX a înregistrat un declin de 12,24%, fiind cea mai slabă zi de tranzacţionare din 1989.

În Italia, cea mai afectată ţară europeană de epidemie, indicele FTSE MIB al Bursei de la Milano a înregistrat un recul de 16,9%, cel mai semnificativ declin zilnic de la creare, în 1998. Şi indicele CAC 40 al Bursei de la Paris a scăzut cu 12,28%, pierzând într-o lună o treime din valoare.

Situaţia este asemănătoare şi în ţările nordice. Bursa din Stockholm a închis joi în scădere cu 11,1%, cel mai semnificativ recul înregistrat vreodată, în timp ce bursele din Helsinki şi Copenhaga au coborât cu 10%, şi, respectiv, 8%.

În România, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere cu peste 5% şedinţa de joi.

În primele două luni ale acestui an, piaţa de capital din România a înregistrat un recul de 8,6% după ce indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, a atins maximul ultimilor 12 ani, iar indicele BET-TR, care include şi dividendele, ajunsese la noi maxime istorice.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Isi revine, ca de obicei. Nimic nu e definitiv, in afara de moarte. Asa ca, fara panica si fara stres. La un moment dat, va reincepe sa creasca.

    1. Da da sa nu uitam de 2008 a scazut 70% si panica nu a fost asa de mare deci multa prudenta !!!

      Pai e o mare diferenta intre2008 si corona. Atunci erau cauze strict economice, acum e un virus. Cand va trece valul asta de inbolnaviri, lumea isi va relua viata obisnuita. In 2008 erau cauze mai profunde pentru care a cazut bursa. Acum e doar o panica de scurta durata. Toate bursele vor creste agresiv cand corona va trece.

      Vindem sau cumpărăm, o decizie greu de luat!

      cumparam si vindem zilnic 15-20% din suma disponibila. nu raman cu actiuni peste noapte. Sunt 100% pe bani vanzand toate pachetele pe 2, 4, 5, martie.Dupa 15 aprilie cumpar zilnic si pastrez. 3-5% din suma disponibila investita zilnic si pastrate actiunile.

      Deficitele foarte mari (comercial si de cont curent) sunt o dovada de sanatate economica? Asa bine merge economia spre culmile gloriei?

      Sau s-a spart bula, se risipesc iluziile si este nevoie de o intoarcere la realitate?

      Parerea mea este ca avem nevoie de o ajustare la realitate. Adica cu cateva zeci de procente mai jos. Urmeaza sa vedem cu cate. 

    Bursa va scadea 100%, nu va faceti iluzii.

    CINE VA INCERCA SA SALVEZE ECONOMIA, LE VA PIERDE PE AMANDOUA. 

    Cine va incerca sa isi salveze oamenii, pana la urma isi va ssalva si economia. 

    Economia Romaniei e pe perfuzii din 2008, acest virus nu face decat sa omoare perfuzia. Si atunci isi vor da toti seama ca nu avem deloc economie, ci datorie. 

    In acel moment se vor elimina toate datoriile din cauza pandemiei si toate bancile vor inceta sa existe. Nu ai datorii, nu ai banci. in momentul cand bancile nu mai exista, politicienii vor ramane in fundul gol si guvernul se va spala pe mana ca nu mai poate da nimic, nici pensii, nici ajutoare. 

    In China 70% din productie e oprita, functioneaza doar pentru ei. In restul lumii nu se mai trimit produse, si stocurile de marfa se vor termina. 

    Sa va vad ce faceti cand magazinele chinezesti vor fi goale si marfa din Turcia nu mai aduce nimeni. 

    Adevarata economie e la sapa si la ciocan, nu pe bursa.

    Acum se va dovedi cine e mai puternic, realitatea economica sau bursa iluzorie. 

    1. Cred ca ai uitat ca nu poate sa tinda la zero. Adica limita de jos este mult peste valoarea unui cablu de curent ingropat.

      Daca se intimpla cum ai scris atunci eu zic sa cumperi si ceva petrol lampant. Ai sa ai nevoie daca nu mai ai curent deloc datorita scaderii valorilor companiilor electrice la zero. 

    Pe sifuri, de la inceputul crizei corona, rulajele sunt mici, cateva sute de mii lei pe zi, ceea ce este nesemnificativ. Deci sifonarii nu s-au speriat ca niste luzari si nu au vandut disperati. Deci situatia nu e grava. Cand trece prosteala asta, bursa va reveni pe plus masiv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb