Pojghiţa subţire a civilizaţiei cu picioare de lut

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 30 aprilie

Cornel Codiţă

Ce se întîmplă cu o ţară cufundată brusc în beznă? O beznă pentru care nu există o explicaţie raţională la îndemînă şi, mai ales, nici un remediu instant. Nu la nivel de ore, nici de zile, măcar. Fără electricitate, jumătate din facilităţile casnice, dacă nu chiar mai mult, dispar. Nu putem lumina casa, scara, garajul, cămara. Televizorul, radioul nu mai merg, frigiderul nu îngheaţă, nici staţia de recirculare a aerului nu mai e bună de nimic, nici cuptorul, nici aragazul, dacă sunt electrice. Foarte probabil nici alte utilităţi casnice nu vor mai fie disponibile, în scurt timp. Cum ar fi, de exemplu, apa curentă. Ea nu vine de bună voie la robinetul dumneavoastră. E "culeasă", tratată fizic, chimic şi este stablizată bacteriologic, ca să fie potabilă, după care este apoi pompată pînă la robinetul din bucătărie. Iar asta înseamnă o groază de instalaţii care folosesc curentul electric. În lipsa lui, toate zac ca nişte fiare vechi, stricate. Robinetul nici măcar nu mai picură. Nici super-telefonul de care sunteţi atît de mîndri nu va mai funcţiona multă vreme căci, după febra utilizării din primele ore, îşi dă şi el duhul, iar priza nu mai este de nici un folos. Evident, dispare şi netul, pentru că ruterele dumneavoastră şi turnurile releu de retransmisie ale reţelei la care sunteţi abonat nu mai au curent electric şi foarte probabil vor rămîne mute, înainte să vă moară dumneavoastră bateria din telefon. Pe stradă, beznă cît cuprinde. Tramvaiele, troleibuzele, metroul, trenurile au devenit piese de muzeu. Te uiţi la ele, dar de mişcat nu se mai mişcă. Iar, dacă vă puneţi speranţa în automobilul propriu, e bine să nu fiţi prea optimişti. Staţiile de benzină sunt blocate, pompele refuză să îşi facă treaba, sistemul de gestiune e îngheţat, aşa că nu există casă la care să plătiţi şi eventual să vă mai dea şi restul. Cît despre maşinile electrice, ele sunt condamnate la "staţionare pe termen nelimitat" aproape imediat. De altfel, în bezna care a cuprins totul este greu să creadă cineva că aceste "posturi de reaprovizionare" ar putea să rămînă funcţionale mai mult de cîteva minute după blackout. Toate locaţiile destinate unor activităţi sociale, începînd cu spitalele şi terminînd cu stadioane, arene, săli de sport, săli de spectacole, mall-uri etc. devin inaccesibile. La fel şi magazinele de toate felurile şi mai ales cele alimentare. Credeţi că mai puteţi cumpăra ceva dintr-un market cufundat brusc în beznă, fără case de marcat? Eu cred că nu! Evacuarea va fi rapidă şi forţată, iar uşile nu se vor mai deschide pînă cînd sistemele de alimentare cu curent electric nu vor fi repuse total în funcţiune. Cît va dura? Nimeni nu ştie! O zi, cîteva zile, o săptămînă. O lună?!!! Ştiu, o să spuneţi că există, ici şi colo, sisteme de siguranţă care pot face faţă. Spre exemplu unele case, chiar şi clădirile mai mari, blocuri, uzine, instalaţiile critice din orice sistem sunt dotate cu generatoare de electricitate proprii, ale căror motoare funcţionează pe motorină. Cît? O zi, două... trei? O săptămînă? Nu sunt multe soluţii de urgenţă şi, oricum, nu pot salva decît situaţiile extreme, iar asta pentru scurtă vreme. Aşa au fost proiectate şi de aceea se cheamă "de urgenţă"! De exemplu, reaprinderea luminii într-un supermarket pentru cîteva ore, pînă să se efectuează evacuarea. Adevărat, din total haotică ea ar putea fi oarecum controlată, deci, fără victime şi accidentări. Tot e bine! Doar că nu este nici pe departe o soluţie la problema în care am fost cufundaţi: lipsa aprovizionării cu energie electrică. Acest tablou nu este cîtuşi de puţin o ficţiune. Este realitatea cu care se confruntă locuitorii Spaniei şi Portugaliei în aceste ore şi zile. Păi cum adică, suntem gata să dăm lumea pe mîna inteligenţei artificiale, să creăm computere cuantice, să trimitem oameni pe Marte, să trimitem sonde ştiinţifice dincolo de marginea sistemului solar, să ne uităm în tot Universul, cît e el de lung şi de lat, cu telescoape care văd şi luminiţa care s-a aprins în ochii primului îndrăgostit din galaxia Andromeda şi nu suntem în stare să producem şi să distribuim curent electric la scară planetară, fără fisuri şi pene dramatice? Ei bine, NU! Nu suntem în stare, iar civilizaţia aceasta, de care suntem atît de "îndrăgostiţi" şi cu ale cărei tehnologii şi produse ne mîndrim pînă ne umflăm în pene ca nişte păuni la vremea împerecherii, stă pe o pojghiţă subţire de însăilări şi soluţii în fond nesustenabile! Iar acest lucru nu se datorează cine ştie cărei "fatalităţi", ci rapacităţii în formă pură, distilată, a miopiei interesate cu care sunt conduse afacerile din domeniul critic al producţiei şi distribuţiei de electricitate. Ba chiar şi al cercetării ştiinţifice şi dezvoltîrii tehnologice în acest domeniu critic. La care se adaugă, desigur, deciziile şi sprijinul necondiţionat al "protipendatei politice" înhămată la carul celor cu foarte, foarte mulţi bani şi, deci, cam tot atîta putere. Dacă îl ascultam pe Tesla, civilizaţia aceasta avea de aproape o sută de ani acces la curent electric wireless, nelimitat, oriunde şi oricînd, fără cheltuieli de amenajare, întreţinere şi exploatare a uriaşelor reţele de transport şi ale staţiilor de transformare aferente. Şi, mai ales, fără pericolul de a rămîne în pană, vreodată! Acestea sunt punctele nevralgice în sistemul falimentar pe care îl ţinem în viaţă şi astăzi. De ce? Simplu: pentru că de exact o sută de ani şi mai bine există nişte "întreprinzători, de bine" care fac profituri uriaşe extrase din nişte minereuri şi din prelucrarea lor ulterioară pînă se ajunge la cablurile, firele şi instalaţiile reţelelor de transport despre care tocmai am povestit şi care nu vor să renunţe cu nici un preţ la sursa lor de îmbogăţire.

În acest punct, este momentul să ne luăm ochii de la lucruri şi tehnologii şi să vedem ce se întîmplă cu oamenii? Nu cei care au decis, în interes personal, călcînd în picioare interesul a miliarde de muritori de rînd, întîrzierea dezvoltării sustenabile a civilizaţiei, cam cu o sută de ani, ci aceia care suferă azi consecinţele acestor decizii. Confruntaţi cu situaţia limită a lipsei de energie, cel puţin în primele momente, majoritatea oamenilor şi-au menţinut comportamentele în limite raţionale, controlate, cu grijă de a nu crea complicaţii suplimentare: aglomerări, îmbulzeli etc. Totuşi, cei rămaşi prin tuneluri de metrou, ori prin alte locuri nu tocmai uşor accesibile, au suferit şocuri emoţionale importante. Chestiunea arzătoare, însă, a devenit cea a aprovizionării cu necesarul de supravieţuire. Aşa cum au arătat şi alte situaţii similare, reale sau experimentale, timpul de supravieţuire a "comportamentului civilizat" nu este deloc foarte mare. La nivel de cîteva zile, în lipsa unui orizont clar de soluţionare a problemelor şi de revenire la soluţiile sociale cunoscute, standard, comportamentele "predatoare", fiecare pentru sine, iau locul "civilizaţiei". Treptat, nu neapărat pentru toată lumea, dar sigur, pentru cei mai mulţi. Cine vrea să îşi facă o idee despre dinamica procedeului este rugat să revadă textul lui Eugen Ionescu, Rinocerii. Iar, ca să creezi situaţii de panică şi năvală pentru devastarea magazinelor, a depozitelor, trenurilor şi a altor mijloace de transport în care s-ar putea găsi hrana de care ai nevoie, este nevoie de puţin peste o săptămînă de incertitudine şi accentuare a lipsurilor.

Cam atît este de subţire pojghiţa de civilizaţie pe care o purtăm pe umeri şi cu care le place unora să se împăuneze atît de mult. Iar ca să înţelegeţi cum stau lucrurile, e poate util să vă spun că Trump a fost convins să o lase mai moale cu războiul tarifelor, nu de către marii teoreticieni ai economiei, de consilierii lui, de reacţiile politice sau de altcineva, ci de şefii reţelelor de magazine alimentare şi produse de larg consum din America. În salopete de serviciu, băieţii ăştia au bătut la uşa Casei Albe şi i-au spus jupînului verde în faţă că, în două săptămîni, dacă nu se potoleşte, o să aibă de a face nu cu cine ştie ce dezbateri sau critici ştiinţifice ori dispute politice, ci cu mulţimile care vor lua cu asalt magazinele în care rafturile sunt deja goale!!!

Opinia Cititorului ( 1 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ... entropie sau negentropie ... sau, despre cum un sistem "stabil" poate crea schimbare ... kissinger a creat petrodolarul ... poate trump va reusi sa creeze "whatever dolarul" ... it's the treasurys stupi... " ... e nevoie doar de tancuri prin europa... sau lipsuri ;) ...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3711
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2912
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8568
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3708

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb