Paradoxul pieţei de gaze şi electricitate din România - firmele private doresc preţuri plafonate!

Plafonarea preţului la gaze sau energie electrică, este susţinută de unii furnizori privaţi ca fiind necesară a se menţine şi în viitor. Atunci întrebarea: De ce să mai avem mai multe firme private de furnizare? De ce să mai avem separarea activităţilor şi firme pentru fiecare tip de serviciu? Dacă se doreşte ca preţurile să fie stabilite pe cale administrativă, poate ar trebui să avem exact ca înaintea anului 2000 o singură societate integrată, fără să existe firme private care să se concureze, pentru că prin plafonare nu mai există concurenţă.

Piaţă liberă, înseamnă încredere, cunoştiinţe, iniţiativă, concurenţă, înseamnă mai multe firme private de furnizare, înseamnă Preţuri Corecte care sunt stabilite în baza cererii şi a ofertei, înseamnă separarea pe activităţi - transport, distribuţie, înmagazinare care să poată presta servicii pentru mai mulţi utilizatori de sistem, înseamnă existenţa unui număr mare de furnizori care să se concureze între ei prin calitate, servicii şi preţ.

În situaţia în care preţul se stabileşte administrativ şi fiecare actor din piaţă primeşte o marjă comercială fixă, toţi se aliniază în spatele preţului plafonat şi dispare concurenţa. Cel mult aceste firme vor reduce costurile pentru ca să şi mărească profitul, cu impact asupra calităţii serviciilor prestate.

Plafonarea preţului la gaze a adus în prezent preţuri mai ridicate şi calitate mai scăzută a serviciilor, decât într-o piaţă funcţională

Liberalizarea pieţei de gaze presupune eliminarea poziţiei oligopoliste a firmelor care acţionează în acest domeniu, eliminându-se posibilitatea de a influenţa preţul gazelor sau a energiei electrice pe piaţă prin intermediul unor intervenţii în piaţă, dar necesită şi informarea adecvată la nivelul consumatorului.

Atât timp cât consumatorii nu vor dobândi cunoştinţe minime specifice care să permită o apreciere corespunzătoare faţă de gazul/energia electrică achiziţionată, ei vor rămâne "captivi" şi în orice piaţă inclusiv în piaţa liberalizată.

Tendinţa naturală a firmelor este de a impune un oligopol pentru a-şi securiza profitul. Culegerea de informaţii despre piaţă, client, concurenţă etc. înseamnă cheltuială de timp şi bani pentru vânzător, întâlnirea vânzătorului cu cumpărătorul presupune personal, timp, centre de informare, bani şi cel mai "periculos lucru pentru un vânzător" infidelitate.

Nici o societate comercială nu doreşte aceste riscuri, majoritatea îşi doresc MONOPOLUL. Reglementările generale şi specifice interzic înfiinţarea acestor monopoluri (excepţie făcând cele naturale), dar tendinţa există permanent în piaţă.

În fapt plafonarea preţului şi marjă comercială fixă garantată, prin plafonare, înseamnă crearea unui OLIGOPOL indirect pe piaţa de gaze, cu multiple avantaje pentru furnizorii de gaze, şi mai ales eliminându-se riscurile specifice unei pieţe liberalizate pentru furnizori.

Prima condiţie care permite să se exercite un anumit control asupra preţului este situaţia în care consumatorii nu sunt informaţi sau informarea este imperfectă despre bunul a cărui preţ este plafonat. Pentru cumpărători, a încerca să obţină informaţii de piaţă implică pricepere, o cheltuială de timp, efort etc. Existenţa imperfecţiunii informaţiei printre cumpărători le dă posibilitatea acestora să fie de acord să achite un preţ, considerând că acela este preţul corect ( de multe ori în fapt preţul este mai mare decât preţul ce s-ar stabili pe o piaţă liberă funcţională).