Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) semnalează faptul că în timp ce despăgubirile RCA au scăzut cu 9%, România plăteşte cel mai ridicat preţ al poliţei de asigurări obligatorii auto RCA din regiune - cca 220 de euro, preţul mediu fiind în Bulgaria 100 de euro, în Ungaria 98 de euro şi în Polonia 120 de euro.
Numit politic, vicepreşedintele ASF Sorin Mititelu este cel care a făcut posibil acest decalaj între preţul RCA din România şi cel din ţările învecinate, performanţă înregistrată în condiţiile plafonarii preţului RCA. Această plafonare a existat doar pe hârtie, iar în prezent, preţul RCA are un aşa-zis "capac legislative" pe care companiile de asigurări care vând RCA l-au ignorat, chiar ASF recunoscând faptul că preţul RCA a crescut în mod miraculous, chiar şi în perioada plafonării decisă prin Hotărâre de Guvern.
40% din preţul RCA achitat de fiecare şofer român "se evaporă" în alte ţări, prin intermediul unor contracte de reasigurare ale firmelor de asigurări. City Insurance avea un contract de reasigurare prin care ceda 90% din preţul RCA către firme din Insulele Cayman, iar acestea nu au achitat niciodată sumele de despăgubire.
Ne întrebăm cum se explică faptul că majoritatea firmelor de asigurări din UE cedează 15-20% din preţul RCA către un reasigurator, iar firmele din România cedează peste 40% şi cu toate astea intră în faliment? Reamintim faptul că niciun ban nu a fost recuperat de autorităţile române în urma contractelor de reasigurare ale firmelor City Insurance şi Euroins!
Românii cu drept de vot au văzut deja că în România achită un tarif RCA mediu dublu faţă de preţul din ţările din jur. Mai mult, companiile de asigurări au raportat plăţi ale despăgubirilor mai reduse cu 9% în primul semestru al anului 2024, comparativ cu semestrul 1 al anului 2023.
Decidenţii de la nivel politic ar trebui să se gândească mai bine la consecinţele pe care le-ar avea susţinerea acestei situaţii şi a vicepreşedintelui ASF Sorin Mititelu în funcţie, ajuns la conducerea ASF după ce a fost director al companiei de asigurări BCR (firmă cu capital austriac). Printre performanţele acestuia din piaţa asigurărilor, de la preluarea mandatului, pot fi amintite următoarele:
1. Firmele de asigurări din România au raportat în ultimele 12 luni profituri istorice.
2. Poliţă RCA a crescut cu până la 42% chiar şi în perioada plafonării preţurilor la RCA, companiile de asigurări, cu complicitatea ASF sfidând Guvernul Românei.
3. În primele 6 luni ale anului 2024, ASF a sancţionat 18 companii de brokeraj. 99% dintre companiile de brokeraj din România sunt cu capital majoritar românesc.
4. În primele 6 luni ale anului 2024, ASF a amendat ZERO companii de asigurări din România. 99% dintre companiile de asigurări din România sunt cu capital majoritar străin.
5. În primul trimestru al anului 2024, companiile de asigurări au achitat despăgubiri mai reduse cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023.
Public adresăm următoarele întrebări celor care l-au numit în conducerea ASF pe Sorin Mititelu, direct responsabil de sectorul asigurări:
A. Ce se va întâmpla cu preţul RCA după finalizarea campaniei electorale, când perioada de plafonare va înceta, în luna decembrie? O veţi plafona din nou sau numiţi altă conducere la sectorul de asigurari din cadrul ASF?
B. De ce preţul RCA creşte, când despăgubirile au scăzut cu 9%?
C. Faptul că preţul RCA a crescut în perioada plafonării, fără a exista nicio sancţiune pentru încălcarea Hotărârii de Guvern, reprezintă un plus de încredere pentru ASF şi politicienii care au numit conducerea Autorităţii, din perspectiva alegrilor care bat la uşă?
D. Politicienii care au numit conducerea ASF sunt mulţumiţi de performanţele obţinute de Sorin Mititelu?
E. Care a fost miza reală a numirii lui Sorin Mititelu la şefia ASF?
"Domnilor decidenţi politici, COTAR v-a atras atenţia, cu cel puţin 2 ani înainte ca Euroins şi City Insurance să intre în faliment, despre aceste bombe din asigurări, dospite de către "gulerele albe" din ASF. Românii trebuie să ştie că astăzi plătesc în plus 10% din preţul RCA din cauza celor 2 falimente pentru care absolut nimeni nu a răspuns. Vă atragem din nou atenţia că actuala conducere a sectorului de asigurări din cadrul ASF este compromisă şi trebuie schimbată urgent. Aţi numit în conducerea instituţiei oameni cu grave probleme de integritate, iar COTAR v-a atras atenţia public, chiar înainte de numirea acestora. Dacă nu vă interesează nici de transportatori şi nici de cei 10 milioane de şoferi, această aroganţă o veţi deconta la urne, în luna decembrie!" - a declarat Vasile Stefănescu, preşedinte COTAR.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Menumorut în data de 11.09.2024, 08:55)
Bravo si felicitari dle Stefanescu! Ar trebui sa vedem o solidarizare si a altor organizatii (nu neaparat legate de transportatori, pentru ce ceea ce se intampla la ASF depaseste orice limite).
2. Sorin Mititelu - cancerul din ASF
(mesaj trimis de Mititelu murdarelu’ în data de 11.09.2024, 09:12)
Sorin Mititelu a transmis șefilor de serviciu din subordine următoarele:
1. Șefilor de serviciu care controlează firmele de asigurări să nu care cumva să sancționeze vreo societate de asigurări. Maxim avertisment. Vezi cazul cu transformarea faptelor identificate de echipa de control în așa-zise vulnerabilități. Implicată în povestea asta un actuar din ASF, șefa de serviciu și, evident, Sorin Mititelu.
2. Șefilor de serviciu care supraveghează piața de brokeraj li s-a transmis să fie fără milă când sancționează brokerii și să fie sancționare atât firmele de brokeraj, cat și conducătorii executivi ai acestora.
Despre ce vorbim? Chiar suntem prosti si nu știm cine e Sorin Mititelu? Axa Sebastian Ghiță - Ponta.
Partea bună e ca Ciolacu a constatat pe propria piele ce gafe grave a comis Mititelu și îl va schimba. Aviz șefelor de serviciu din ASF care îi execută ordinele lui Sorin Mititelu. Alea de la etajul 3 din ASF. Vreți și numele lor?
2.1. ASF (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Calin în data de 11.09.2024, 09:24)
ASF este stat în stat , dl Ciolacu i-a dat mână liberă lui Mititelu să facă ce vrea , i-a garantat cineva din servicii dl Ciolacu ca omul va face ordine în piața de asigurări și uitați ca are dreptate . Nici o sancțiune asiguratorilor care zilinic încalcă legea, peste 20 de sancțiuni la brokeri în doar 6 luni, pe alții i-a închis. Daunele scad dar polița RCA crește precum făt frumos din poveste. Românilor ce faceți, încă stați în casă ? Media tarifului ptr o poliță Rca este echivalentul salariului minim net pe economie. Munciți 1 luna să achitați o hârtie numită RCA bună de șters undeva cu ea , daunele oricum nu se achită. 300.000 de daune sunt încă neachitate la FGA. Vedei ce veți vota aia veți mânca.
3. Zero amenzi pieței de asigurări! Incred
(mesaj trimis de Lili în data de 11.09.2024, 09:17)
Băi, Ciolacule!
Vezi ca oamenii numiți de PSD (de tine) in conducerea ASF sunt murdari rău de tot.
Adică, iau șpagă!
Bine, poate de-aia i-ai și numit în conducerea ASF.
Câtă șpagă trebuie să iei ca să sancționezi doar brokerii de asigurare și să nu aplici nicio sanctiune firmelor de asigurări?
4. PSD = ASF = CORUPTIE
(mesaj trimis de Love în data de 11.09.2024, 09:31)
Știți ca Alexandru Petrescu - presedintele ASF, se plimba mai mult decât Iohannis și numai cu bilete de avion la clasa business?
Omul a venit la ASF sa huzurească.
Zero interes pentru piața. Salariul mare, plimbări lungi pe alte continente, în timp ce prețul RCA crește precum Fat Frumos.
Locul conducerii ASF este la pușcărie.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2024, 20:34)
Votati PSD , PNL si UDMR, popor idiot si prost.