11 persoane au fost arestate în dosarul "Căutătorilor de aur" de la Roşia Montană

ioana Dogaru
Anticorupţie / 29 octombrie 2015

Tribunalul Alba a dispus, miercuri seară, arestarea preventivă a 11 persoane anchetate într-un dosar privind executarea de activităţi miniere fără drept în Roşia Montană, unde a fost exploatat fără autorizaţie zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare, transmit surse judiciare citate de agenţiile de presă.

Printre cei arestaţi se află şi un lider al comunităţii de romi din satul Dăroaia, comuna Roşia Montană.

Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru alte cinci persoane, printre care un nepot al primarului din Roşia Montană, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, tot miercuri, măsura controlului judiciar, cu interdicţia de a părăsi judeţul Alba în următoarele 60 de zile.

Zeci de percheziţii, majoritatea în Roşia Montană, au fost efectuate marţi de 160 de poliţişti din Alba, cu sprijinul celor de la Mureş, Cluj şi Bihor, la domicilii şi la sediile unor societăţi comerciale.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Alba, în urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 8.000 de euro şi 16.000 de lei, înscrisuri, documente din care rezultă comercializarea ilegală a 4.969 grame de aur, alte documente de evidenţă şi contabile, unelte şi instalaţii folosite pentru extragerea aurului, precum şi cantitatea de 480 de kilograme de nisip aurifer şi aur.

De asemenea, au fost ridicate o armă neletală, deţinută în mod ilegal, aproape două kilograme de geluri explozive/dinamită, din categoria explozivilor civili, capse detonatoare electrice, detectoare de metale şi diverse scule folosite în activitatea infracţională.

Cu ocazia activităţilor de cercetare desfăşurate anterior în cauză, poliţiştii au confiscat peste un kilogram şi jumătate de aur rezultat în urma extragerilor şi prelucrărilor ilegale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb