1300 de salariaţi - disponibilizaţi de la CNH, Termoelectrica şi Electrocentrale

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Politică / 28 iulie 2011

1300 de salariaţi - disponibilizaţi de la CNH, Termoelectrica şi Electrocentrale

Un număr de 1.300 de salariaţi vor fi nevoţi să plece de la Compania Naţională a Huilei, Termoeletrica şi Electrocentrale Deva, după ce Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, lista companiilor de stat unde vor fi făcute disponibilizări colective.

Această măsură face parte din planul de acţiuni asumat de Executiv, prin Acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Acesta subliniază că, de la societatea Termoelectrica Bucureşti, vor pleca 300 de persoane, în timp ce, la CNH Petroşani vor fi disponibilizate 900 de persoane, iar la Electrocentrale Deva urmează să fie eliberate 100 de posturi.

Persoanele disponibilizate pot beneficia de indemnizaţie de şomaj şi venit de completare pentru o perioadă de 20 până la 24 de luni, în funcţie de vechimea în muncă. Impactul bugetar total este estimat la aproximativ 25 milioane de lei, mai arată comunicatul.

Constantin Jujan, directorul general al CNH, ne-a precizat că, în termen de 60 de zile de la publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial, salariaţii vizaţi vor părăsi companiile: "Până la sfârşitul lunii septembrie vor pleca toate cele 900 de persoane".

În prezent, în cadrul Companiei Naţionale a Huilei lucrează 8.790 de oameni.

Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 constituie documentul în baza căruia vor fi derulate programele de restructurare ale operatorilor economici care sunt sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Obiectivele principale ale acestor programe sunt reducerea, în continuare, până la eliminare, a pierderilor din exploatare, obţinerea unei competitivităţi reale în condiţiile unei pieţe libere, atenuarea impactului social, eficientizarea actului managerial, utilizarea mai bună a potenţialului uman şi tehnic existent, diminuarea cheltuielilor financiare şi impactul pozitiv asupra mediului de afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb