2014: cel mai bun an din 2005 până în prezent, pentru dolar

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 ianuarie 2015

2014: cel mai bun an din 2005 până în prezent, pentru dolar

Actualizare 09:11 Euro, la minimul ultimilor 9 ani faţă de dolar

Euro a scăzut astăzi la minimul ultimilor 9 ani în raport cu dolarul american, pe fondul aşteptărilor legate de continuarea acestui declin, de diminuarea statutului monedei europene ca valută preferată la rezerve, precum şi în contextul în care se aşteaptă noi măsuri de relaxare monetară din partea Băncii Centrale Europene (BCE), scrie Reuters.

Săptămâna trecută, preşedintele BCE, Mario Draghi, a subliniat divergenţa dintre valuta europeană şi cea americană, declarând că aceasta va rămâne o temă-cheie în 2015.

Moneda unică europeană a scăzut până la 1,186 dolari/euro pe pieţele asiatice (cel mai redus nivel din martie 2006), apoi s-a menţinut la 1,195 dolari/euro, în scădere cu 0,4%.

Valuta UE a coborât şi în raport cu moneda japoneză, până la minimul ultimelor 2 luni, de 146,36 yeni/euro.

În 2014, euro a consemnat un declin de aproape 12% în raport cu valuta Statelor Unite, pe fondul intenţiilor Rezervei Federale (FED) de a creşte dobânzile în 2015 (graţie revenirii economiei americane), în timp ce politica monetară a BCE este orientată în sens opus, mai scrie Reuters.

---

Actualizare 08:49 Preţurile petrolului, la minimul ultimilor 5 ani şi jumătate

Preţurile contractelor la termen cu petrol brut şi Brent au scăzut, astăzi, la un nou minim al ultimilor 5 ani şi jumătate, pe fondul îngrijorărilor privind surplusurile la nivel mondial şi în condiţiile în care cererea rămâne scăzută, scrie Reuters.

Îngrijorările au fost accentuate de decizia OPEC din noiembrie de a-şi menţine producţia (mutare ce a accelerat pierderile din domeniul petrolier), precum şi de producţia-record din Rusia şi exporturile irakiene aflate la cel mai înalt nivel din 1980 până în prezent. Cele două referinţe la cotaţiile petrolului (Brent şi West Texas Intermediate) şi-au pierdut mai mult de jumătate din valoare, de la maximele atinse la mijlocul anului trecut.

Indicele U.S. crude CLc1 a coborât astăzi până la 51,4 dolari/baril, cea mai redusă valoare din mai 2009. La ora 7:35 (ora României), indicele avea valoarea de 51,6 dolari/baril.

Indicele contractelor Brent crude LCOc1 cu livrare în februarie a scăzut până la 55,36 dolari/baril, minimul din mai 2009 până în prezent. Ulterior, indicele a urcat uşor, până la 55,51 dolari/baril.

---

Moneda americană, dolarul, a avut, în 2014, cel mai bun an din 2005 până în prezent, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora banca centrală a SUA, Federal Reserve, va majora dobânzile anul acesta, în condiţiile în care responsabilii cu politica monetară din Europa şi Japonia continuă să ia măsuri de stimulare.

În 2014, dolarul s-a apreciat faţă de toate valutele majore, ca urmare a accelerării creşterii economiei SUA (cel mai rapid ritm din ultimul deceniu). În acelaşi timp, euro s-a depreciat pe fondul aşteptărilor, tot mai multe, legate de faptul că Banca Centrală Europeană (BCE) va decide, luna aceasta, să cumpere obligaţiuni suverane.

"A fost un an bun pentru dolar", afirmă, conform Bloomberg, Eric Viloria, strateg la "Wells Fargo & Co." din New York, adăugând: "Moneda americană a înregistrat câştiguri importante. Fed a încheiat programul de relaxare cantitativă (n.r. - achiziţii de active) şi a semnalat că vor veni majorările de dobândă. Toate acestea, alături de perspectivele fundamentale pozitive şi de datele economice solide, sunt stimulente pentru dolar".

Indicele Bloomberg Dollar Spot, care măsoară dinamica dolarului faţă de zece valute majore, a urcat cu 11% anul trecut, pe piaţa din New York, la 1.131,06 puncte, avansul fiind cel mai important din 2005 până acum.

La data de 23 decembrie 2014, indicele atingea 1.133,13 puncte - cel mai ridicat nivel din martie 2009.

Euro a încheiat anul cu un curs de 1,2098 dolari, ceea ce a însemnat, pentru moneda americană, un câştig de 12 procente (cel mai mare din 2005 până la momentul actual).

Odată cu aprecierea dolarului, preţul petrolului a înregistrat, în 2014, cel mai important declin din 2008 până în prezent, pe fondul crizei financiare globale, respectiv al sporirii producţiei de profil a SUA. În plus, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis să-şi menţină cotele de producţie, ceea ce a susţinut declinul cotaţiilor petroliere.

Anul trecut, preţul ţiţeiului brut tranzacţionat pe piaţa americană a coborât cu 46%, iar analiştii "Goldman Sachs Group" Inc. şi "Barclays" Plc anticipează că declinul va continua.

Preţul petrolului West Texas Intermediate cu livrare în februarie a fost de 53,27 dolari barilul în ultima zi din 2014, la New York Mercantile Exchange, acesta fiind cel mai redus nivel de închidere din mai 2009. În 20 iunie, cotaţia atingea un vârf "intraday" al anului, de 107,73 dolari/ baril.

La ICE Futures Europe din Londra, preţul petrolului Brent cu livrare în februarie era de 57,33 dolari/ baril la finele lui 2014, de asemenea cel mai redus nivel consemnat după luna mai 2009. La Londra, cotaţia ţiţeiului a scăzut cu 48% în 2014, respectiv cu peste 50% faţă de vârful anului trecut, de 115,71 dolari/baril.

OPEC, care asigură circa 40% din producţia mondială de petrol, a extras 30,24 milioane de barili pe zi în decembrie, potrivit datelor Bloomberg. În noiembrie, producţia OPEC a fost de 30,36 milioane de barili. La data de 27 noiembrie, cartelul a decis să-şi menţină cota oficială de producţie la 30 de milioane de barili/zi. O nouă reuniune a miniştrilor OPEC este programată să aibă loc în data de 5 iunie, la Viena.

Scăderea preţului petrolului a generat deprecierea monedei Rusiei, rubla, cu 46% anul trecut. Producţia de petrol a Rusiei a crescut cu 0,6% în 2014, la 526 milioane de tone, în timp ce exporturile de ţiţei ale ţării au scăzut cu 5,7%, la 221,59 milioane de tone. Declinul exporturilor vine ca urmare a majorării producţiei rafinăriilor din Rusia cu 5,2% în 2014, la 288,96 milioane de tone.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb