În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 14.570 mai mult decât în ziua anterioară. 4.375 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până astăzi, 26 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.083.151 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID - 19), dintre care 38.012 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.851.867 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.361 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 59.726 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS - CoV - 2 au decedat.
În intervalul 25.01.2022 (10:00) - 26.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 94 de decese (52 bărbaţi şi 42 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava,Teleorman, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.
Dintre cele 94 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 34 la categoria de vârstă peste 80 ani.
88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 6 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Din totalul de 94 de pacienţi decedaţi, 77 au fost nevaccinaţi şi 17 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 7.348, cu 254 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 692 de persoane, cu 42 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 692 de pacienţi internaţi la ATI, 585 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 667 sunt minori, 655 fiind internaţi în secţii, cu 19 mai mult decât în ziua anterioară şi 12 la ATI, cu 5 mai mult decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.650.852 de teste RT-PCR şi 7.048.030 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 35.207 teste RT-PCR (19.635 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 15.572 la cerere) şi 73.730 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 131.301 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.369 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 87.838 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 55 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9.672 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 941 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 25 ianuarie, 1.092 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 225.861 lei.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.865 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS - CoV - 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 134 în Franţa, 3.125 în Germania, 99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 12 în SUA, 11 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 50 în Cipru, 8 în India, 5 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 3 în Serbia, 8 în Croaţia, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria şi Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 201 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia şi unul în Croaţia au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
1. fără titlu
(mesaj trimis de jany în data de 27.01.2022, 06:23)
record de minciuni.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.01.2022, 08:39)
trol