Optimismul din ultimele două luni, legat de revenirea la o viaţă normală în ceea ce priveşte competiţiile sportive şi spectacolele, începe să pălească. Ultimele "semne" ale pandemiei invită la realism în ceea ce priveşte accesul publicului la manifestări cultural-sportive. Columbia a anunţat că intenţionează să redeschidă stadioanele pentru public, dar la o capacitate de 30 la sută, pentru competiţia de fotbal Copa America 2021 pe care o organizează în asociere cu Argentina şi care a fost amânată anul trecut din cauza Covid-19. "Copa America fără public nu ar avea sens", a declarat ministrul Sporturilor, Ernesto Lucena. "Noi suntem deja pe cale să lucrăm la protocolul sanitar pentru a avea o capacitate de aproximativ 30 la sută", a adăugat el. Ministrul a precizat că autorităţile ar putea lua în discuţie un procent mai mare de spectatori în cazul în care campania de vaccinare va avea un ritm susţinut şi cazurile de coronavirus se diminuează. Stadioanele din Columbia sunt închise publicului din martie 2020, iar Bogota urmează să găzduiască trei meciuri din faza grupelor, precum şi meciul pentru locul 3. Copa America va debuta pe 11 iunie cu meciul de deschidere pe stadionul Monumental din Buenos Aires, iar finala este programată pe 10 iulie pe stadionul Metropolitano Roberto Melendez din Barranquilla. Copa America, competiţia-fanion a fotbalului sud-american, reuneşte în mod obişnuit cele zece naţiuni membre ale CONMEBOL, plus două invitate, în speţă Qatarul şi Australia, dar acestea din urmă au anunţat că renunţă la participare. Precedenta ediţie a avut loc în 2019 în Brazilia, a cărei reprezentativă s-a impus în finală cu 3-1 în faţa Peru. Cea de-a 47-a ediţie a competiţiei Copa America, organizată pentru prima dată în două ţări.
Tot în această vară se desfăşoară şi Campionatul European de fotbal, deocamdată UEFA nu a decis dacă va fi permis sau nu accesul spectatorilor în tribune şi nici care va fi procentul, deşi se vorbeşte insistent tot de 30%. De asemenea în ceea ce priveşte Jocurile Olimpice din Japonia se poartă discuţii aprinse legate de acest subiect, dar este evident că în acest an nu vom mai vedea stadioane pline.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.03.2021, 12:10)
Cand procuratura va intra cu "tancurile" in cluburile sportive si ii va trimite in judecata pe toti cei ce trucheaza meciurile , in cardasie cu mafia caselor de pariuri va fi un inceput pentru extirparea tumorii maligne ce cangreneaza toate sporturile din lume, nu doar trosbalul . Se trucheaza non-stop, de pilda meciul Halep - Tomljanovic la Australian Open, conducea sarboaica in decisiv cu 5-2, stiti ce cota avea Halep la victorie in acel moment ?
25-1. Insiderii au pariat sume importante la pariuri live si si-au incasat "malaiul"...
Iar in Premier Leaugue tin minte un pariu lansat acum vreo 10 ani,prin luna otombrie "gol marcat de dincolo de centrul terenului", cota 120 :1 ,pana la sfarsitul campionatului !
Urmarea ? Un spaniol a marcat asa dupa o saptamana si aceiasi "insideri" au ridicat "cascavalul"... Si exemplele pot continua la nesfarsit, cel mai lung mei de tenis la Wimbledon etc, etc...