Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) informează că, pe parcursul anului 2010, activitatea de control a fost concretizată prin derularea a 77 controale tematice şi de fond la instituţii şi autorităţi publice, precum şi un număr de 12 activităţi de control efectuate de către echipe de control mixte constituite prin Ordinul preşedintelui şi alcătuite din funcţionari publici din alte compartimente decât Corpul de control din cadrul Agenţiei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Controlul reprezintă o dimensiune importantă a managementului funcţiei publice efectuat pentru a ne asigura că instituţiile şi autorităţile publice respectă legislaţia specifică. Este important de menţionat că rezultatele activităţii de control au stat la baza propunerilor de modificare şi completare a legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici, dar şi la baza instruirii funcţionarilor publici din cadrul compartimentelor de resurse umane, în scopul îmbunătăţirii activităţii acestora", a declarat Andras Szakal, preşedintele ANFP.