SURSE, DESPRE SITUAŢIA DE LA LOTERIA ROMÂNĂ: Steinmetz, Silberstein şi Truică s-au asociat cu Novomatic să ia locul grecilor la "păcănele"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 30 septembrie 2013

Steinmetz, Silberstein şi Truică s-au asociat cu Novomatic să ia locul grecilor la "păcănele"

Două dintre contractele considerate păguboase încheiate de Loteria Română cu grupul de firme greceşti Intracom-Intralot-Lotrom se află într-un punct fierbinte, de maxim interes, întrucât sunt aproape de momentul expirării. Pluteşte întrebarea dacă autorităţile vor da din nou afacerea numită "Loterie" pe mâna grecilor, prin prelungirea contractelor, sau dacă noile contracte vor fi încheiate cu alte firme.

Autorităţile, începând de la fosta conducere a Loteriei Române şi până la premierul Victor Ponta, au promis că statul nu va mai colabora cu grupul elen.

Surse apropiate situaţiei susţin, însă, că lucrurile nu stau chiar aşa.

Unul dintre contractele care expiră până la finalul acestui an, fiind încheiat în 2003, vizează aparatele de tipul video-lottery-terminal (VLT).

În ultimele luni, s-a vehiculat că Novomatic ar fi favorizată în procesul de desemnare a unei companii pentru încheierea unui nou contract pentru VLT, proces care se află aproape de finalizare.

Novomatic deţine circa 5% din Intralot, una dintre companiile greceşti care a încheiat contracte păguboase cu Loteria Română.

Sursele noastre susţin, însă, că la această procedură nu ar participa compania mamă Novomatic Austria, ci o societate care se numeşte Novotalica şi care ar avea ca acţionari Grupul Novomatic şi o firmă condusă de Benny Steinmetz (acţionar în proiectul Roşia Montană), Tal Silberstein (fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când acesta din urmă era premier, şi consultant al preşedintelui Traian Băsescu, fiind apropiat al mai multor oameni politici, de-a lungul timpului, potrivit presei) şi omul de afaceri Remus Truică.

Novotalica ar fi înregistrată în Cipru, potrivit surselor citate.

Sorin Constantinescu, consilierul fostului director general al Loteriei Române, ne-a spus, într-un interviu acordat în luna aprilie, că marea problemă a actualului contract este faptul că grecii n-au furnizat VLT-uri, ci slot machine, fapt pentru care Loteria funcţionează ca orice alt agent economic, fără să plătească, însă, taxe la buget.

"Potrivit OUG 77 din 2009, dacă Loteria desfăşoară jocuri pentru care nu are monopol, ar trebui să plăteas­că taxe la fel ca orice agent economic", susţine domnul Constantinescu.

Totodată, grecii, în loc să-şi menţină "păcănelele" şi să împartă profitul cu Loteria, i-au obligat pe reprezentanţii statului să plătească integral aparatele şi să le dea şi 80% din profit, ne-a mai spus domnia sa.

Sorin Constantinescu ne-a precizat că procedura pentru identificarea unui alt partener a început încă de când domnia sa lucra la Loterie: "Este vorba despre o asociere în participaţiune. Cu două luni în urmă a fost aprobat un act legislativ care permite ca Loteria să se asocieze cu orice companie privată fără ca societatea de stat să aibă vreo contribuţie bănească. Când am început procedura pentru identificarea unei companii cu care să semnăm un alt contract la expirarea celui cu grecii, am invitat şapte firme, printre aces­tea numărându-se companii de renume din Austria, Canada, Marea Britanie, SUA, Cehia".

Domnul Constantinescu opinează că, indiferent cine va câştiga acest contract, Loteria Română nu va mai fi păgubită, specificând: "Viitorul partener va fi desemnat câştigător în baza unor punctaje. Se va avea în ve­dere cât de mare este com­pania res­pectivă, câte aparate deţine, ce încasări are, în ce ţări activează etc. Condiţiile impuse în contract, care au fost aprobate de Consiliul de Administraţie, vizau, printre altele, ca noua firmă să dea Loteriei jumătate din profit şi să vină cu o scrisoare de garanţie de 75 de milioane de euro pe an. În orice caz, pentru a înlocui aparatele existente cu unele noi, este nevoie de circa un an de zile şi de cel puţin 100 de milioane de euro".

Până în prezent, contractul cu grecii încheiat pe partea de "păcănele" nu a fost reziliat din cauza unei clauze potrivit căreia, dacă ar fi renunţat la înţelegere, Loteria ar fi trebuit să plătească 40 de milioane de euro.

Pe lângă acest contract, mai există unul pe serviciile de loterie, unul pe pariuri şi unul pe online, toate încheiate cu grupul de companii greceşti Intralot-Intracom-Lotrom. Ultimul dintre ele a fost semnat în 2005 şi expiră în 2015, grecii având exclusivitate în domeniu, însă, potrivit lui Sorin Constantinescu, partenerii eleni nu au activat niciodată pe online.

Surse: Intralot s-a înscris să preia serviciile Loteriei pentru încă zece ani

O a doua procedură care se află în derulare la societatea de stat, fiind aproape de finalizare, este cea care vizează contractul pentru serviciile de loterie.

Potrivit surselor din piaţă, se pare că la această procedură ar fi fost invitate trei companii de profil, printre care şi Intralot.

Dacă pentru prestarea serviciilor de loterie va fi aleasă altă firmă decât Intralot, respectivei societăţi care va fi desemnată câştigătoare îi vor trebui câteva luni pentru schimbarea infrastructurii din cadrul companiei de stat.

Se pare că, în cazul în care nu va reuşi acest lucru, compania câştigătoare va fi obligată, prin contract, să poată asigura continuarea serviciilor actuale oferite de Intralot.

Sorin Constantinescu ne-a spus, în primăvară, că, la 6/49, aparatele care validează tichetele sunt aduse în ţara noastră din 1992, la mâna a doua. În baza acestui contract, Loteria dă grecilor 7,5% din valoarea fiecărui bilet vândut.

"Un aparat de acest gen costă, pe piaţa liberă, 1.000 de euro. Înmulţind cu 2.000 de agenţii, ajungem la 2 milioane de euro, bani cu care am putea cumpăra astfel de aparate şi pe care-i putem recupera în 1-2 luni, iar noi dăm de 21 de ani bani grecilor. Au luat grecii până acum din România peste un miliard de euro. Mai mult decât atât, avem un sistem de trans­misie prin antene, care nu se mai foloseşte în Europa de zece ani de zile. Nu putem deschide agenţii noi sau mandatare, pentru că locatarii blocurilor nu ne lasă să punem antene. Nu mai foloseşte nimeni antene în Europa, decât noi. Este un haos total".

Contractele cu grecii fac obiectul unei investigaţii pe care o realizează Consiliul Concurenţei. Până la finalul anului, ancheta urmează să fie finalizată, Loteria fiind pasibilă de o amendă în cuantum de 2% până la 45% din cifra de afaceri pe anul trecut, pentru practici neconcurenţiale.

Unicul acţionar al Loteriei Române este Ministerul Finanţelor Publice, din primăvara anului în curs directorul general al companiei fiind Adrian Manolache.

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, înfiinţat la începutul acestui an, a început controalele pe piaţa de profil, după cum ne-a spus Sorin Constantinescu.

Sorin Constantinescu: "Selecţia managementului privat la Loteria Română s-a blocat tot din cauza neregulilor care au avut loc în cadrul acestei proceduri".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sa nu te feresti de ai nostrii cand iti fac daruri Ei sunt f generosi pe banii altora

    Ce noroc pe nepriceputii de la loto cu dl Constantinescu . La parterul sediului central al Loteriei este o statuie de scartietoare care vă fi înlocuită cu a dansului imediat ce se semnează contractul cu pacanele.Amin

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb