Avon inaugurează concept store-ul "Avon Space" în Bucureşti - un spaţiu modern dedicat iubitorilor de frumuseţe, amplasat într-o zonă emblematică a Capitalei, potrivit comunicatului primit la redacţie. Noul spaţiu aduce împreună o selecţie variată de aproximativ 900 de produse din categoriile cheie ale brandului - machiaj, parfumuri şi îngrijire a pielii - oferind astfel o experienţă de brand interactivă pentru clienţi.
Noul spaţiu este mult mai mult decât un simplu magazin. Acesta este gândit pentru a oferi clienţilor o experienţă personalizată, diferită de cea din magazinele operate în franciză.
Printre atracţiile acestui concept store se numără zona dedicată testării produselor, care permite vizitatorilor să descopere şi să încerce cele mai noi produse de frumuseţe, dar şi evenimente speciale, cum ar fi masterclass-uri de makeup şi parfumerie susţinute de experţi din domeniu. Aceste sesiuni vor oferi informaţii valoroase şi tehnici de beauty pentru cei pasionaţi de îngrijire personală şi de ultimele tendinţe în frumuseţe.
Un alt aspect remarcabil al "Avon Space" este angajamentul companiei faţă de bunăstarea femeilor, prin promovarea activă a prevenţiei cancerului la sân.
"Casa Oromolu este mai mult decât un spaţiu pentru birourile noastre - este o expresie a valorilor şi viziunii brandului. Alegerea acestui loc simbolic reflectă echilibrul între tradiţia şi longevitatea care definesc compania noastră. Concept store-ul oferă o experienţă autentică, unde vizitatorii pot descoperi formule, culori şi arome într-un cadru inspirat. Fiecare element al acestui spaţiu a fost creat pentru a aduce frumuseţea şi inovaţia mai aproape de cei care ne împărtăşesc pasiunea", a declarat Roxana Popescu, General Manager AVON Romania & Moldova.
Deschiderea concept store-ului a fost marcată de un eveniment special, "Unwrap Beauty" organizat sub conceptul sărbătorilor de iarnă, unde invitaţii au fost primiţi într-un decor festiv şi au descoperit surprizele pregătite de Avon pentru această ocazie.