La hotelul MARA din Sinaia s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a Concursului Naţional Maîtres d'Hotel şi a Trofeului Marian Bugan. Organizată de către Asociaţia Naţională a Maître d'Hotel (ANMH), manifestarea a adus în etapa finală competitori din 14 regiuni, ce activează în hoteluri şi restaurante din ţara noastră, se arată într-un comunicat de presă.
"Mă bucur că şi la cea de-a X-a ediţie am reuşit să motivăm participarea a zeci de tineri atraşi de această profesie. Mulţumesc cu această ocazie sponsorilor care au sprijinit un act de cultură turistică de înaltă clasă profesională. Trofeul MARIAN BUGAN are o conotaţie specială pentru organizatori dar şi pentru participanţi. El a fost creat în urmă cu aproape 10 ani şi poartă numele celui care a fondat la Bucureşti, prima şcoală vocaţională privată de învăţământ turistic THR-CG (Tourism, Hoteluri şi Restaurante & Consulting Group), în care s-au pregătit sute de tineri. El a creat în acest scop şi Fundaţia Europeană pentru Învăţământ Hotelier Turistic prin care a lansat Colecţia THR unde au apărut cele mai importante manuale şi lucrări didactice în sprijinul dezvoltării carierelor în turism", a declarat Nicolae Pupăză, preşedintele ANMH.