"ABN Amro" va fi listată în acest trimestru

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 octombrie 2015

"ABN Amro" va fi listată în acest trimestru

Banca olandeză naţionalizată "ABN Amro Group" NV vrea să vândă acţiuni în cadrul unei oferte publice iniţiale pe piaţa din Amsterdam, în trimestrul curent, respectiv la şapte ani de la momentul la care a fost salvată de stat, în perioada crizei financiare.

"Această mişcare este un pas important către noul nostru viitor", a declarat directorul executiv al ABN, Gerrit Zalm.

În această ofertă, statul olandez urmăreşte să-şi recupereze investiţia în bancă, de 22 de miliarde de euro (24,3 miliarde de dolari). Guvernul intenţionează să vândă până la 30% din "ABN Amro", anul acesta, iar conform estimărilor sale, banca ar putea valora aproximativ 15 miliarde de euro.

"ABN Amro" vrea să atragă investitori privaţi după ce a raportat, pentru perioada aprilie-iunie 2015, cel mai profitabil trimestru de la "reinventarea" sa, în 2010. În august, ABN a anunţat un câştig net de bază de 600 de milioane de euro, faţă de 322 de milioane de euro în trimestrul al doilea din 2014.

Provizioanele pentru creditele neperformante ale băncii au scăzut, în perioada menţionată, cu 308 milioane de euro, la 34 de milioane de euro.

Rezultatele financiare ale ABN pe trimestrul al treilea vor fi anunţate la data de 9 noiembrie.

ABN s-a reorganizat în iulie 2010, când şi-a redus mărimea şi a decis să se concentreze pe piaţa de origine. Ministrul finanţelor din Olanda, Jeroen Dijsselbloem, a amânat decizia listării ABN în luna martie, când o majorare cu 100.000 de euro a salariilor a şase membri din board-ul "ABN Amro" a determinat demisia unui reprezentant al board-ului.

"Morgan Stanley", "Deutsche Bank" AG şi "ABN Amro" administrează oferta publică iniţială a ABN, alături de "Bank of America" Corp., "Barclays" Plc, "Citigroup" Inc., "JPMorgan Chase & Co.", "ING Groep" NV şi "Rabobank". Acţiunile ABN vor fi listate la Euronext Amsterdam.

Statul olandez îşi va păstra o deţinere majoritară la ABN, după listare, şi, în timp, intenţionează să iasă definitiv din societatea bancară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb