ACEA:  Piaţa auto europeană se va contracta cu 1% anul acesta

F.D.
Internaţional / 7 octombrie 2022

Piaţa auto europeană se va contracta cu 1% anul acesta

Piaţa auto din Uniunea Europeană este în grafic pentru a înregistra un declin în acest an, a indicat astăzi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), previzionând o scădere de 1%, la 9,6 milioane de vehicule, după ce anterior estimase o revenire pe creştere, transmite Reuters, conform Agerpres.

"Comparativ cu cifrele din 2019, înaintea pandemiei, această previziune reprezintă un declin de 26%, într-un interval de doar trei ani", se arată în comunicatul ACEA, cu referinţă la previziunea actualizată de 9,6 milioane de vehicule în 2022.

Brexit, pandemia, deficitul de semiconductori şi războiul din Ucraina au lovit semnificativ industria auto, precizează ACEA, solicitând crearea unor condiţii-cadru pentru a sprijini redresarea.

"Aceste condiţii ar include o mai mare rezilienţă a lanţurilor de aprovizionare din Europa, legislaţie la nivelul UE pentru asigurarea accesului strategic la materiile prime necesare pentru mobilitatea electrică şi accelerarea extinderii infrastructurii pentru încărcarea vehiculelor electrice", a afirmat preşedintele ACEA şi şeful BMW, Oliver Zipse.

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au crescut cu 3,4% în august, după 13 luni de declin, arată cele mai recente date publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în timp ce România a raportat o scădere de 22,3%.

Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Un număr de 748.961 de autoturisme au fost înmatriculate în august în Europa, comparativ cu 724.582, în perioada similară din 2021.

În august, piaţa auto din România a înregistrat o scădere de 22,3%, fiind înmatriculate 12.538 autoturisme, faţă de 16.129 vehicule în acelaşi interval din anul anterior.

Primele cinci pieţe europene care au raportat creşteri sunt: Italia (9,9%), Spania (9,1%), Franţa (3,8%), Germania (3%) şi Marea Britanie (1,2%).

În sectorul auto din UE sunt 12,7 milioane de angajaţi (direct şi indirect), reprezentând 6,6% din toate locurile de muncă din blocul comunitar. De asemenea, 11,5% din locurile de muncă din industria UE - aproximativ 3,5 milioane - sunt în sectorul auto.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb