ACORD DE COORDONARE Primul pas spre fuziunea BVB-Sibex

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 iunie 2016

Primul pas spre fuziunea BVB-Sibex

Bursa de Valori Bucureşti şi Sibex au făcut primul pas spre fuziune, prin semnarea unui acord de coordonare,reiese dintr-un comunicat.

Acordul permite realizarea evaluării companiilor, potrivit BVB. Echipe de experţi din partea ambelor companii au fost dedicate acestui proiect în scopul stabilirii principiilor şi condiţiilor de colaborare între părţi pentru a crea premisele realizării potenţialei fuziuni, mai precizează Bursa de Valori

"Credem că absorbţia Sibex de către BVB poate conduce la dezvoltarea infrastructurii de piaţă, aducând numai avantaje părţilor interesate, iar acesta este şi obiectivul pe care BVB îl urmăreşte cu determinare, pe măsură ce avansează în acest proiect", a declarat Director General al BVB, Ludwik Sobolewski.

Recent, conducerea Sibex a cerut stabilirea unui calendar concret pentru fuziunea cu Bursa de Valori Bucureşti, deşi acţionarii BVB au aprobat numai de principiu acest proiect şi au respins urgentarea sa, cerută de SIF Transilvania.

Reprezentanţii Sibex mizează pe faptul că o fuziune ar acorda acces bursei bucureştene la o piaţă de derivate, necesară în contextul obiectivului BVB de promovare la statutul de piaţă emergentă: "Consiliul de Administraţie al Sibex consideră că doar printr-un efort consolidat se va putea susţine creşterea competitivităţii pieţei de capital din România la nivel regional şi îşi reafirmă cu această ocazie implicarea şi susţinerea activă a procesului de promovare a pieţei de capital locale la statutul de piaţă emergentă, fără însă a ignora rolul funcţional al unei pieţe de derivate în economia unei pieţe de capital emergente şi contribuţia semnificativă pe care produsele financiare derivate, cum sunt cele oferite de Sibex, o pot aduce la creşterea sustenabilă a eficienţei şi lichidităţii pieţei activului suport".

Acţionarii Sibex au confirmat, în Adunarea Generală din 28 aprilie, sprijinul pentru proiectul de consolidare a pieţei de capital autohtone ca proiect de infrastructură majoră pentru piaţa de capital locală.

Acţionarii BVB au respins propunerea SIF3 Transilvania pentru urgentarea fuziunii dintre cele două burse, dar au aprobat începerea negocierilor cu Sibex în vederea unei posibile fuziuni.

Consiliul BVB a transmis acţionarilor că intenţionează ca bursa bucureşteană să absoarbă Sibex, aceasta urmând să dispară.

SIF3 Transilvania solicitase stabilirea unui termen de 120 de zile de la data AGA, în care Proiectul de fuziune să fie întocmit şi depus la Oficiul Registrului Comerţului, însă, acţionarii bursei bucureştene nu au fost de acord cu acest lucru.

Consolidarea pieţei locale de capital a mai fost luată în calcul, însă discuţiile nu s-au concretizat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. primul pas sa faceti din [...]. sibex e solutia pentru o piata de capital la romalica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb