Acord privind revizuirea "Fit for 55": noi ţinte pentru anul 2030 privind energia din surse regenerabile şi reducerii emisiilor de carbon

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 octombrie 2023

Acord privind revizuirea "Fit for 55": noi ţinte pentru anul 2030 privind energia din surse regenerabile şi reducerii emisiilor de carbon

English Version

Noul pachet legislativ va reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE cu 57% până în anul 2030 42,5% din energie trebuie să fie din surse regenerabile în anul 2030 Tot în acelaşi an, 45% din mixul energetic va proveni din surse regenerabile Veniturile statelor membre UE provenite din comercializarea certificatelor de emisii vor fi folosite doar pentru proiecte legate de climă şi energie şi pentru dimensiunea socială a tranziţiei

Comisia Europeană a anunţat adoptarea, ieri, a Directivei revizuite privind energia din surse regenerabile şi a Regulamentului privind aviaţia ReFuel EU - cei doi piloni finali ai pachetului legislativ "Fit for 55", a cărui implementare va asigura realizarea obiectivelor UE în materie de climă pentru anul 2030.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei de la Bruxelles, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a declarat:" Acordul ecologic european aduce schimbarea de care avem nevoie pentru a reduce emisiile de CO2. Face acest lucru ţinând cont de interesele cetăţenilor noştri şi oferind oportunităţi pentru industria noastră europeană. Legislaţia de reducere a emisiilor noastre de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 este acum în vigoare şi sunt foarte fericită că suntem chiar pe cale să depăşim ţintele asumate iniţial. Acesta este un semn important pentru Europa şi pentru partenerii noştri globali că tranziţia ecologică este posibilă, că Europa îşi îndeplineşte promisiunile".

Odată cu adoptarea Directivei revizuite privind energia din surse regenerabile şi a Regulamentului privind aviaţia ReFuel EU, blocul comunitar are acum obiective obligatorii în materie de climă care acoperă toate sectoarele cheie ale economiei.

Oficialii Comisiei Europene estimează că implementarea noului pachet legislativ va reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE cu 57% până în anul 2030. Cu această reformă, statele membre vor cheltui 100% din veniturile lor din comercializarea certificatelor de emisii pentru proiecte legate de climă şi energie şi dimensiunea socială a tranziţiei. Nou-creatul Fond pentru Climat Social va aloca 65 de miliarde de euro din bugetul UE şi peste 86 de miliarde de euro în total pentru a sprijini cei mai vulnerabili cetăţeni şi IMM-urile în tranziţia ecologică.

Acordul adoptat ieri, în urma trialogului - Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul UE -, privind Directiva revizuită privind energia din surse regenerabile (RED) stabileşte ca, în anul 2030, 42,5% din energie să fie din surse regenerabile. Noua ţintă va dubla aproape ponderea existentă a energiei regenerabile în UE. De asemenea, acordul prevede că 45% din mixul energetic va proveni din surse regenerabile până în anul 2030. Directiva consolidată sprijină adoptarea surselor regenerabile în diferite sectoare ale economiei cu un set de obiective şi măsuri dedicate. Industria, care este un sector cheie al economiei consumatoare de energie, este acoperită pentru prima dată de Directiva privind energia din surse regenerabile. Noile măsuri includ o creştere anuală indicativă a utilizării de energie regenerabilă în industrie de cel puţin 1,6 puncte procentuale până în 2030, precum şi o nouă ţintă obligatorie de 42% din hidrogenul regenerabil din consumul total de hidrogen în industrie până în 2030. În ceea ce priveşte transportul, scopul este fie de a reduce cu 14,5% intensitatea gazelor cu efect de seră a combustibililor de transport, fie de a atinge o rată globală de 29% a energiei regenerabile în consumul final de energie în toate sectoarele de transport. Aceasta reprezintă o creştere faţă de ţinta anterioară obligatorie de 14%. Există, de asemenea, o subţintă combinată de 5,5% de biocarburanţi avansaţi şi combustibili regenerabili de origine nebiologică (RFNBO), cu un nivel minim de 1% de combustibili regenerabili de origine nebiologică, precum şi un obiectiv indicativ de 1,2% din surse regenerabile în sectorul combustibililor pentru transportul maritim.

În ceea ce priveşte Directiva privind eficienţa energetică, negociatorii au convenit asupra unui nou obiectiv la nivelul UE de îmbunătăţire a eficienţei energetice cu 11,7% până în 2030. Statele membre vor trebui să facă economii anuale în medie de 1,49% din 2024 până în 2030. Sectorul public va conduce, cu un obiectiv anual de economii de 1,9%. În plus, pentru a completa legislaţia UE în domeniul clădirilor şi pentru a ghida eforturile statelor membre, există un nou etalon naţional indicativ de 49% din energia regenerabilă în sectorul clădirilor. Acordul include, de asemenea, prima definiţie a UE a sărăciei energetice. Statele membre vor trebui acum să implementeze îmbunătăţiri ale eficienţei energetice ca prioritate în rândul persoanelor afectate de sărăcia energetică.

Revizuirea Directivei UE privind sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) stabileşte că emisiile trebuie să scadă cu 62% până în 2030, comparativ cu anul 2005, ceea ce reprezintă o creştere substanţială a plafonului faţă de obiectivul anterior de reducere a emisiilor cu 43%. Viteza reducerii anuale a emisiilor va creşte de la 2,2% pe an în sistemul actual la 4,3% din 2024 până în 2027 şi 4,4% din 2028. Industria prelucrătoare va continua să beneficieze de un plafon de cote gratuite pentru a aborda riscul de "relocare a emisiilor de carbon". Noul mecanism de ajustare a frontierei de carbon (CBAM) va asigura că produsele importate vor plăti un preţ al carbonului la frontieră în sectoarele acoperite. Acesta este un instrument valoros pentru promovarea reducerii globale a emisiilor şi pentru valorificarea pieţei UE pentru a ne urmări obiectivele climatice globale. În combinaţie cu sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, aceasta reduce riscul de "relocare a emisiilor de carbon", prin care companiile îşi mută producţia din Europa în ţări cu standarde de mediu mai puţin stricte.

EU ETS revizuit va include emisiile din transportul maritim începând cu 1 ianuarie 2024, acoperind aproximativ două treimi din emisiile din sector (90 de milioane de tone CO2) şi completând noile regulamente privind Infrastructura FuelEU Maritima şi a Combustibililor Alternativi pentru a contribui la reducerea mai rapidă a emisiilor în sector prin adoptarea de combustibili regenerabili şi cu emisii scăzute de carbon şi infrastructură. Pentru aviaţie normele revizuite ale EU ETS care se aplică sectorului vor accelera punerea în aplicare a principiului "poluatorul plăteşte", prin eliminarea treptată a cotelor gratuite până în 2026, care acoperă în prezent 85% din emisiile aviaţiei.

Regulamentul revizuit privind standardele de CO2 va asigura că toate maşinile şi furgonetele noi înmatriculate în Europa vor avea emisii zero începând din anul 2035. Ca un pas intermediar către zero emisii, emisiile medii ale maşinilor noi vor trebui să scadă cu 55% până în 2030, iar vehiculele noi cu 50% până în 2030. Noul Regulament pentru implementarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (AFIR) stabileşte obiective obligatorii de implementare pentru infrastructura de reîncărcare electrică şi alimentare cu hidrogen de-a lungul drumurilor europene. În acest fel, infrastructura de reîncărcare accesibilă publicului pentru maşini şi autoutilitare creşte cu aceeaşi viteză ca şi flota de vehicule electrice.

ReFuelEU Aviation stabileşte reguli armonizate la nivelul UE pentru promovarea combustibililor durabili pentru aviaţie (SAF), cu majorarea cotei minime de SAF amestecată cu kerosen de către furnizorii de combustibil pentru aviaţie şi furnizată aeroporturilor din UE. Regulamentul FuelEU Maritim va promova adoptarea de combustibili regenerabili şi cu emisii scăzute de carbon prin stabilirea unui obiectiv de reducere treptată a intensităţii medii anuale de GES a energiei utilizate la bordul navelor .

Implementarea legislaţiei "Fit for 55" va avea loc în cadrul Planurilor Naţionale pentru Energie şi Climă (PNEC), documente aflate în curs de finalizare de către statele membre, care vor trebui să integreze noua legislaţie europeană adoptată ieri şi să demonstreze modul în care vor fi îndeplinite la nivel naţional obiectivele privind climă şi energie pentru anul 2030. Majoritatea statelor membre vor avea obiective naţionale sporite în temeiul regulamentului revizuit (Malta este singura excepţie). Ţintele variază acum între -10% emisii (Bulgaria) sau -12,7% emisii (România, faţă de -2% iniţial) şi -50% emisii (Danemarca, Germania, Luxemburg, Finlanda şi Suedia).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb