Acordul de liber schimb dintre UE şi SUA va înlocui suveranitatea statelor cu cea a corporaţiilor

La adăpostul unor tensiuni sociale în creştere, a războaielor regionale şi a avioanelor care se prăbuşesc, autorităţile din Uniunea Europeană, Statele Unite şi Canada pregătesc lansarea unor acorduri de liber schimb ale căror efecte sunt prea puţin cunoscute publicului larg.

Dar chiar trebuie să ştie toată lumea care sunt prevederile lor? Nu este suficient că vor conduce la o creştere a schimburilor comerciale, cu efecte benefice asupra bunăstării? Încă din secolul al XIX-lea, economistul francez Frédéric Bastiat a declarat că "atunci când mărfurile nu pot trece graniţele, le vor trece armatele".

Din păcate, extinderea globalizării din ultimele decenii a schimbat radical datele problemei, mai ales pe fondul crizei financiare mondiale şi a profundelor dezechilibre generate de inundarea pieţelor cu bani ieftini.

Acordul de liber schimb dintre Canada şi UE (CETA), negociat mai ales în ultimii doi ani, este gata pentru semnăturile finale, în cadrul unei întâlniri la nivel înalt din septembrie 2014. Presa europeană, cât şi cea din Canada, au scris destul de puţin despre efectele acestuia. De ce? Pentru că textul tratatului nu a fost făcut public.

"Textul acordului CETA nu va fi făcut public pe durata negocierilor", a fost poziţia oficială a guvernului canadian. Transparenţa este la fel de opacă şi în partea europeană, iar acesta ridică numeroase semne de întrebare cu privire la adevăratele intenţii din spatele tratatului.

Televiziunea germană ARD a obţinut textul acordului dintre UE şi Canada (n.a. documentul de circa 1.500 de pagini se găseşte la adresa www.tagesschau.de/download/ceta-111.zip), iar analiza pe scurt a implicaţiilor sale a fost publicată sub titlul "Pe drumul către o justiţie paralelă".

De ce "justiţie paralelă"? Din cauza unor prevederi extraordinare referitoare la protecţia investitorilor străini, care indică un potenţial major de încălcare flagrantă a suveranităţii statelor participante.

În Articolul X.9 (Tratamentul investitorilor şi a investiţiilor) se arată că "la aplicarea obligaţiilor de tratament drept şi echitabil, un tribunal poate să ia în considerare dacă o parte (n.a. guvernul) a prezentat investitorilor situaţia astfel încât să inducă realizarea investiţiei, iar prin aceasta a creat aşteptări legitime, care au fost decisive în luarea deciziei, dar ulterior şi-a retras promisiunile".

În presa germană au apărut, sporadic, articole care atrag atenţia asupra clauzelor din acordurile de liber schimb cu SUA şi Canada, în condiţiile în care "acordul de liber schimb cu Canada este un test pentru acordul cu Statele Unite", conform unei declaraţii a unui oficial al Comisiei Europene preluate de presa germană.

Revista Der Spiegel scria, în iulie 2014, că landurile germane doresc o mai mare transparenţă a negocierilor, precum şi aprobarea acordurilor în Bundesrat. Principala problemă o reprezintă clauzele de protecţie a investitorilor. Acestea permit companiilor să dea în judecată guvernele, dacă acestea consideră că legile adoptate după intrarea lor pe o piaţă le va influenţa negativ profiturile sau le va provoca pierderi. Cazurile vor fi judecate în secret de curţi speciale de arbitraj.

Se pare că perspectiva soluţionării litigiilor companiilor germane în curţi de arbitraj americane a determinat autorităţile de la Berlin să ceară renegocierea capitolelor corespunzătoare din acorduri.

Brigitte Zypries, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, a declarat că "din perspectiva guvernului federal (n.a. al Germaniei), investitorii americane au suficientă protecţie juridică în Uniunea Europeană prin intermediul curţilor de justiţie obişnuite", conform unui articol din cotidianul Süddeutsche Zeitung, iar autorităţile germane doresc să elimine drepturile de arbitraj atât din CETA cât şi din TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership). O opinie similară a exprimat şi Sigmar Gabriel, Ministrul Economiei din guvernul Merkel.

Un posibil avertisment în ceea ce priveşte efectele înlocuirii suveranităţii naţionale cu cea a companiilor vine tot din Germania. Vattenfall AG, subsidiara companiei sudeze de stat Vattenfall AB, a dat în judecată statul german pentru recuperarea unor pierderi de circa 5 miliarde de euro, rezultate în urma restricţiilor suplimentare impuse emisiilor de dioxid de carbon şi a deciziei de eliminare treptată a reactoarelor nucleare. Cazul se judecă în faţa International Centre for Settlement of Investment Disputes.

Criticii tratatelor de liber schimb arată că acestea vor impune "un cadru rigid al dreptului corporatist internaţional, construit exclusiv pentru protecţia intereselor corporaţiilor, prin eliminarea oricărui risc financiar şi a responsabilităţii sociale sau de protecţie a mediului".

Dar "suveranitatea corporaţiilor" nu este singura miză a tratatelor, în special a celui dintre UE şi Statele Unite (TTIP). Se pare că partea americană doreşte relaxarea semnificativă a standardelor de siguranţă alimentară din Europa, prin recunoaşterea bilaterală a unor reglementări specifice fiecărei pieţe sau prin eliminarea "principiului precauţiei", care cere producătorilor să demonstreze că nu există riscuri asociate produselor lansate pe piaţă. Este suficient să considerăm cazul produselor alimentare modificate genetic pentru a ne imagina până unde se poate ajunge.

Nu este de mirare, deci, că, departe de ochii publicului, marile companii internaţionale s-au angajat într-o puternică activitate de lobby, în special faţă de Comisia Europeană.

Conform datelor prezentate de organizaţia neguvernamentală Corporate Europe Observatory (CEO), cea mai puternică activitate de lobby în jurul tratatului de liber schimb dintre UE şi SUA a fost cea a companiilor din sectorul agricol şi alimentar. "Multinaţionalele producătoare de alimente, traderii de produse agricole şi producătorii de seminţe au avut mai multe contacte cu Departamentul de Comerţ al Comisiei Europene decât toate grupurile de lobby ale sectorului farmaceutic, chimic, financiar şi auto luate împreună", se arată pe site-ul CEO.

Reprezentanţii organizaţiei mai arată că, în ciuda afirmaţiile Comisiei Europene privind păstrarea reglementărilor legate de siguranţa alimentară şi a mediului, prevederile tratatului indică altceva: "industria alimentară îl priveşte ca pe arma perfectă pentru contracararea reglementărilor prezente şi viitoare".

Nu ar fi de mirare ca, în sutele de pagini şi anexe ale TTIP, să găsim prea târziu directive referitoare la obligativitatea acceptării, fără consultare publică sau parlamentară, a organismelor modificate genetic, cu efecte extrem de negative asupra biodiversităţii vegetale şi animale.

Iar înlocuirea treptată a seminţelor autohtone cu cele oferite de marile corporaţii va ameninţa însăşi pierderea independenţei şi siguranţei alimentare pentru multe ţări europene, inclusiv România.

În presa noastră, informaţii despre CETA au apărut în contextul negocierilor legate de ridicarea vizelor pentru Canada. În cazul Cehiei problema s-a rezolvat la sfârşitul anului trecut, iar România şi Bulgaria au rămas singurele ţări din UE ale căror cetăţeni au nevoie de vize. Normele de ratificare arată că este necesar acordul unanim al tuturor membrilor UE pentru ca tratatul să intre în vigoare.

Oare cum ar fi arătat clauza de protecţie a investiţiilor şi dreptul corporaţiilor de a da în judecată statele suverane la începutul secolului trecut? Ar fi obţinut producătorii de trăsuri despăgubiri pentru că producătorii de automobile le-au "furat" dreptul la profit?

Deşi, în principiu, orice acord de liber schimb are efecte benefice pentru participanţi, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre CETA sau TTIP. În economia mondială s-au adâncit dezechilibrele, ca urmare a politicilor de relaxare cantitativă ale marilor bănci centrale şi a intervenţiei guvernelor din economiile dezvoltate pentru susţinerea unor companii falimentare. Cu bani proaspăt tipăriţi în buzunar, acestea pot căuta acum noi "oportunităţi" pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est.

Perspectivele sunt deosebit de negative în special pentru economia noastră. După un sfert de secol de "distrugeri măreţe", România este lipsită complet de apărare, în condiţiile în care iniţiativa privată şi procesul de acumulare a capitalului autohton au fost sufocate în mod sistematic.

Oare cum vom putea să ne dezvoltăm, când autorităţile "noastre" vor fi ameninţate permanent de spectrul ameninţător al unor curţi secrete de arbitraj?

O speranţă mai există. Tratatele nu au fost încă aprobate. Dar mai există, între cei aleşi sau numiţi, persoane care să ridice vocea în cadrul UE pentru apărarea interesului naţional?