Acţionarii Bear Stearns au căzut de acord să vândă banca de investiţii către JP Morgan

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 mai 2008

Acţionarii Bear Stearns Cos Inc au aprobat, ieri, vânzarea companiei către JPMorgan Chase & Co, a anunţat un purtător de cuvânt al JPMorgan, citat de Reuters.

Bear Stearns a acceptat, în martie, să fie cumpărată, după ce a cerut ajutor pentru salvarea băncii de investiţii, iar preţul este estimat, în prezent, la 9,46 dolari/acţiune.

Cu două luni în urmă, JP Morgan Chase & Co a discutat posibilitatea de a majora de cinci ori oferta iniţială făcută pentru cumpărarea Bear Stearns, la 10 dolari/acţiune, în efortul de a calma nemulţumirile acţionarilor Bear, arată un articol publicat de New York Times, citat de Reuters.

Prin acordul iniţial, încheiat pe 16 martie, JPMorgan oferea un preţ de 2 dolari/acţiune pentru Bear Stearns, ofertă considerată mult prea mică pentru banca de investiţii cu o istorie de 85 de ani pe Wall Street. Bear Stearns a fost afectată de o criză de lichiditate după ce a înregistrat mari pierderi în urma crizei creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat şi a pierderii încrederii investitorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb