Acţionarii Fondului Proprietatea decid, pe 15 decembrie, dacă modifică actul constitutiv

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 18 noiembrie 2008

Fondul Proprietatea a convocat adunarea generală a acţionarilor pe data de 15 decembrie, care include pe ordinea de zi modificarea actului constitutiv al societăţii, prin schimbarea obiectului de activitate şi a capitalului social, a anunţat ieri Fondul.

Acţionarii Fondului Proprietatea se vor întâlni, pe 15 decembrie, pentru revocarea lui Cătălin Doică din Consiliul de Supraveghere, modificarea actului constitutiv al societăţii prin modificarea obiectului de activitate şi a capitalului social, stabilirea datei de 30 decembrie 2008 ca dată de înregistrare şi o informare asupra procedurii de selecţie a societăţii de administrare.

În prezent, Fondul Proprietatea este în etapa de selecţie a administratorului de fond, în vederea listării la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confis-cate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mii de multumiri !!

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb