Acţionarii "Laminorul" Brăila au subscris 75% din titluri la majorarea capitalului

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 septembrie 2007

Compania Laminorul Brăila (LMRU) şi-a majorat capitalul social cu 4,12 milioane lei până la 41 milioane lei (12,5 milioane euro), după ce acţionarii au subscris 75,3% din titlurile emise, potrivit raportului transmis ieri pieţei Rasdaq. La finalul termenului de exercitare a dreptului de preferinţă, acţionarii au subscris 1,98 milioane titluri Laminorul Brăila (LMRU), la preţul de 2,08 lei, egal cu valoare nominală a unei acţiuni.

În urma majorării, Laminorul Brăila are un capital social de 41 milioane lei, divizat în 19,71 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,08 lei. Acţionarul majoritar al companiei este Donau Commodities SRL, care şi-a mărit deţinerea la 77,62%, faţă de 75,14% înaintea majorării. Printre principalii acţionari ai societăţii figurează şi Tubman International Ltd cu 11,57% şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) cu 0,76%, ambii acţionari diminuându-şi deţinerile de la 12,98%, respectiv de la 0,85%.

În data de 16 iulie, acţionarii Laminorul Brăila au aprobat majorarea capitalului cu 5,47 milioane lei, pentru care au fost emise 2,63 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,08 lei. Acţiunile rămase nesubscrise, în număr de 651.900, vor fi anulate.

Până la operarea majorării, Laminorul Brăila figurează cu un capital social de circa 36,9 milioane lei, divizat în 17,73 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,08 lei.

Laminorul Brăila (LMRU) a afişat pe primul trimestru al acestui an un profit net de 9,14 milioane lei (2,72 milioane euro), susţinut de vânzarea unui teren pentru suma de 11,5 milioa­ne lei, în revenire faţă de perioada similară a anului 2006, când compania a suferit o pierdere de 2 milioane lei. La data de 14 martie, Laminorul Brăila a vândut societăţii Real Friends SRL o suprafaţă de teren de 22.200 mp, pentru suma de 11,46 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei a crescut în primele trei luni din 2007 de trei ori faţă de intervalul echivalent din 2006, de la 4,18 milioane lei până la 12,3 milioa­ne lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb