Acţionarii "Remarul 16 Februarie" cer socoteală conducerii

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 iulie 2008

Acţionarii "Remarul 16 Februarie" cer socoteală conducerii

Un grup de acţionari ai "Remarul 16 Februarie" Cluj Napoca, care deţine 9,22% din capitalul social, a convocat Adunarea Generală pentru finalul acestei luni, solicitând conducerii să facă publice o serie de rapoarte, acte şi contracte, exprimându-şi nemulţumirea faţă de perfomanţele slabe ale companiei.

Pe ordinea de zi propusă de grupul "revoluţionar" se află prezentarea actelor juridice încheiate de societate cu administratorii, angajaţii, acţionarii care deţin controlul, precum şi cu persoanele implicate cu aceştia, a căror valoare cumulată este de cel puţin 50.000 euro, prezentarea ofertelor de pe piaţă primite de la alţi furnizori pentru bunurile şi serviciile contractate cu persoane afiliate, precum şi un raport privind motivele pentru care societatea nu poate să obţină parametrii de profitabilitate ai firmelor similare din domeniu. Printre solicitările acţionarilor, se mai numără şi alegerea membrilor în Consiliul de Administraţie.

Conducerea companiei a făcut deja publice o serie de contracte încheiate cu persoanele afiliate, astfel că acţionarii ar putea renunţa la demersul lor.

Cristian Duţescu, reprezentantul grupului de acţionari, ne-a spus că este posibil ca aceştia să nu mai solicite un loc în Consiliul de administraţie, întrucât managementul societăţii a început să răspundă solicitărilor. Domnia sa ne-a declarat: "Dacă managementul este transparent, grupul respectiv nu ţine neapărat să aibă un loc în CA. Este posibil să se rezume doar la prezentarea contractelor respective. Este mai bine să aşteptăm Adunarea Generală".

Ulterior convocării respectivei AGA, Monica Băiculescu, care deţine 31,51% din titlurile "Remarul 16 Februarie" (simbol REFE, pe piaţa Ras­daq), a raportat achiziţionarea a 3.500 de titluri, iar, ieri, două pachete de acţiuni, reprezentând 2,93% din capitalul social, au fost transferate prin două tranzacţii negociate (deal), care au însumat 3 milioane lei.

Cele 60.000 de titluri REFE transferate ieri au fost schimbate la preţul de 50 lei/titlu, cu 7,53% peste cotaţia de închidere din şedinţa precedentă.

Încă două pachete de acţiuni Remarul 16 Februarie, reprezentând 3,44% din capitalul social al companiei, au mai fost transferate în şedinţa din 4 iulie a pieţei Rasdaq, tot prin două tranzacţii negociate (deal), care s-au ridicat la 3,52 milioane lei.

Printre acţionarii "Remarul 16 Februarie" se mai numără "Transferoviar Grup", cu 27,14% din acţiuni, companie deţinută 99,6% de STRF Societatea de Transport şi Reparaţii Feroviare SRL Braşov. Aceasta din urmă este deţinută majoritar (63%) de către Călin Mitică, soţul Monicăi Băiculescu. Împreună, cei doi soţi au 58,65% din acţiunile REFE.

Conform legii pieţei de capital (Articolul 203, Legea nr. 297/2004), "o persoană care, urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora cât mai curând posibil". Călin Mitică a demisionat, pe 4 iulie, din funcţia de administrator al "Remarul", fiind înlocuit de Sabo Emil.

"Remarul 16 Februarie" are un capital social de 5,11 milioane lei, divizat în aproape 2,05 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb