Acţiunile companiilor aeriene europene se redresează

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 august 2006

În schimb, titlurile societăţilor de profil din SUA şi Asia continuă să scadă

Acţiunile companiilor aeriene listate pe pieţele europene au recuperat, vineri, terenul pierdut joi, imediat după ce Poliţia britanică a anunţat că a dejucat un complot terorist care viza aruncarea în aer a mai multor avioane. Acţiunile "British Airways" Plc au încheiat ultima zi a săptămânii trecute în scădere cu numai 0,1%, ajungând la un preţ de 370 pence fiecare, după ce, în ziua anterioară, scăzuseră cu peste 6%. Acţiunile "Lufthansa" au crescut cu 0,5% vineri, la fel şi cele ale "AirFrance-KLM".

Pe piaţa SUA însă, acţiunile companiilor aeriene s-au înscris pe un curs descendent vineri, după ce joi au reacţionat destul de bine la informaţiile privind complotul terorist. Titlurile AMR Corp, compania-mamă a "American Airlines", au pierdut 7,2%, ajungând la 18,83 dolari. Acţiunile UAL Corp, societatea-mamă a "United Airlines", au scăzut cu 5,1%, la 22,33 dolari, iar cele ale "Continental Airlines" Inc - cu 7,1%, la 22,16 dolari.

Acţiunile companiilor aeriene asiatice au scăzut, la rândul lor, săptămâna trecută, pe fondul temerilor legate de reducerea traficului în perioada următoare. Acţiunile "Japan Airlines", cel mai mare transportator aerian din Asia - după vânzări, au pierdut 2,4% în săptămâna 7-11 august. Titlurile "Singapore Airlines" Ltd, a doua companie aeriană din lume, după valoarea de piaţă, au scăzut cu 1,5%. Cea mai importantă micşorare au cunoscut-o acţiunile "Air China" Ltd., cel mai mare transportator aerian internaţional din China, respectiv 7,4%.

Un sondaj nespecializat realizat online de TripAdvisor.com arată că aproape 50% din cei chestionaţi vor evita transportul aerian în perioada următoare. Autorii chestionarului au pus întrebarea: "Date fiind cele mai recente ameninţări teroriste, aţi evita călătoria cu avionul între SUA şi Marea Britanie, în următoarele două luni ?". Din cei 1.200 de intervievaţi, 47% au răspuns afirmativ, potrivit declaraţiilor lui Brooke N. Ferencsik, purtătorul de cuvânt al TripAdvisor. Totuşi, investitorii consideră că traficul aerian nu va avea prea mult de suferit după cele întâmplate, mai ales dacă societăţile de transport aerian vor asigura o securitate sporită zborurilor.

Creşte preţul petrolului

Preţul petrolului brut a crescut la finele săptămânii trecute, pe piaţă apărând speculaţii potrivit cărora ameninţările teroriste nu vor încetini creşterea economică şi nici nu vor reduce traficul aerian atât de mult pe cât anticipau specialiştii joi, după dejucarea complotului. Asta, în condiţiile în care chiar oficialii "British Airways" Plc anunţau încă de vineri că vor opera la o capacitate aproape de cea normală, după ce traficul dintre SUA şi Marea Britanie fusese întrerupt joi.

Petrolul brut cu livrare în septembrie a fost cotat la 74,35 dolari barilul vineri, la New York, în creştere cu 35 de cenţi sau 0,5% faţă de ziua anterioară. În intervalul 7-11 august, cotaţia ţiţeiului a pierdut 0,5%, iar faţă de anul trecut ea a urcat cu 13%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb