Acţiunile "Hilton Group", impulsionate de posibila vînzare a unor operaţiuni către "Hilton Hotels"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 decembrie 2005

Acţiunile lanţului hotelier britanic "Hilton Group" Plc au crescut, ieri, pînă la un nivel record al zilei, după ce publicaţia economică Financial Times a anunţat că societatea este pe punctul de a-şi înstrăina unele proprietăţi către "Hilton Hotels" Corp. din SUA, în schimbul a 3,6 miliarde de lire sterline (6,2 miliarde de dolari). Preţul acţiunilor "Hilton Group" era, la amiaza zilei de ieri, cu 5,25 pence sau 1,4% mai mare decît în ziua anterioară, ajungînd la 370,25 pence la Bursa din Londra. Anterior, titlurile "Hilton Group" consemnaseră o creştere de 3%.

Cele două companii au anunţat la data de 14 octombrie, pentru prima oară, că poartă negocieri în vederea realizării tranzacţiei. Dacă aceasta se va realiza, cele 400 de hoteluri, din 80 de ţări, ale "Hilton Group" se vor adăuga celor 2.300 de proprietăţi deţinute de "Hilton Hotels" în America de Nord. Astfel, vor fi reunite două afaceri care au fost separate în 1964. "Hilton Group" plănuieşte ca, prin înstrăinarea proprietăţilor, să îşi concentreze atenţia către alte activităţi, care aduc creşteri semnificative.

"Este un preţ foarte bun pentru < Hilton Group >", declară Bruno de la Rochebrochard, analist la "Raymond James" din Paris, care îi îndeamă pe investitori să vîndă acţiuni "Hilton Group".

Oficialii "Hilton Group" şi cei ai "Hilton Hotels" nu au comentat informaţia care a alimentat preţul acţiunilor companiei britanice. Cursul titlurilor "Hilton Group" a urcat cu 30% de la începutul anului. Numai după anunţarea negocierilor de preluare au cîştigat 19%. În schimb, acţiunile "Hilton Hotels", al treilea lanţ hotelier din SUA, au scăzut cu 1,9%.

"Hilton Group" derulează activităţi imobiliare din anii 1970. Printre proprietăţile grupului se numără "Hilton Arc de Triomphe" din Paris, "Park Lane" şi "Metropole" din Londra, "Jumeirah" din Dubai.

Amintim că "Hilton Group" ar putea renunţa şi la casele sale de pariuri "Ladbrokes", mai multe firme de investiţii exprimîndu-şi interesul în acest sens. Este vorba despre "BC Partners" Ltd., "Blackstone Group" LP şi "CVC Capital Partners" Ltd. Operaţiunea de vînzare ar putea valora între 3 miliarde de lire sterline (5,2 miliarde de dolari) şi 4 miliarde de lire, inclusiv datorii asumate. Oficialii "Hilton Group" subliniau, la momentul anunţului recent privind casele de pariuri, că se concentrează pe finalizarea negocierilor cu "Hilton Hotels" Corp. pentru vînzarea hotelurilor "Hilton International". Cei de la "Hilton" spuneau că ar putea lua, însă, în calcul o vînzare de acţiuni "Ladbrokes", în cazul în care vînzarea hotelurilor către "Hilton Hotels" din SUA nu va fi dusă la îndeplinire.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb