Acţiunile SIF Muntenia se transferă de la fondurile interpuse la SIF1 şi SIF5

Piaţa de Capital / 21 ianuarie 2022

Acţiunile SIF Muntenia se transferă de la fondurile interpuse la SIF1 şi SIF5

Articol preluat din Capital.ro

Acest lucru se întâmplă probabil pentru că domnilor Drăgoi şi El Lakis le este teamă să piardă procesul cu acţionarii.

Acţiunea SIF Muntenia (SIF4) se comportă ca o obligaţiune de peste patru luni. Adică în timp ce restul pieţei a avut fluctuaţii semnificative, în sus sau în jos, acţiunea SIF4 a rămas aproape fixată la preţul din oferta publică a investitorului Behboud Madadi, de 1,60 lei.

Investitorul independent, Behboud Madadi, cetăţean român de origine iraniană, n-a reuşit să atragă din piaţă decât aproximativ 1,6% din SIF4 deşi făcuse ofertă pentru 7% din capitalul societăţii. Madadi a motivat eşecul atragerii acţiunilor faptului că acţiunile SIF4 ar fi deţinute de nişte fonduri interpuse care au cumpărat acţiunile cu banii (acţionarilor) SIF Banat Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4).

Adică pe scurt, conducerea SIF1 şi SIF4 ar fi cumpărat acţiuni proprii SIF1 şi SIF4 cu banii acţionarilor, pe nişte fonduri interpuse căror administratori sunt plătiţi cu comisioane de administrare de către SIF1 şi SIF4.

Aceasta este acuzaţia pe care o fac mai mulţi acţionari nemulţumiţi ai SIF-urilor chiar începând cu anul 2020, în timp ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu face nimic pentru lămurirea situaţiei, şi pentru creşterea transparenţei în piaţa de capital.

Legea 31/1990 interzice cumpărarea de acţiuni proprii prin terţi iar legea 74/2015 nu permite crearea sau întreţinerea de conflicte de interese în Fondurile de Investiţii Alternative (FIA), aşa cum sunt SIF-urile. Membri Asociaţiei Investitorilor la SIF-uri (AISIF) au reclamat la ASF încălcarea legilor 31/1990 şi 74/2015 iar ASF din luna martie 2021 până acum fie a spus că nu are competenţa să interpreteze legea, fie pur şi simplu n-a răspuns deloc, astfel favorizând conducerea SIF-urilor în faţa milioanelor de acţionari.

Însă acum acuzaţia că deţinerile acţiunilor SIF4 de către fonduri ar fi fost de fapt controlate de conducerea SIF1 şi SIF4 începe să devină mult mai credibilă. Cum este posibil ca investitorului Madadi să nu i se vândă la oferta publică nici 2% din capitalul SIF4, iar în următoarele luni să se transfere de la fondurile amintite, la un preţ aproape identic, o dată 6% la SIF Oltenia (SIF5), iar recent încă 5% la SIF1?

Se poate întâmplă aşa ceva într-o piaţă corectă şi transparentă: la o ofertă publică cu preţ mult mai mare decât cel al pieţei să nu se depună nici 2%, iar după aceea în scurt timp aproape exact la acelaşi preţ să se vândă 11% din capital teoretic de către nişte deţinatori independenţi?

Behboud Madadi oferise 1,60 lei pe acţiunea SIF4 când preţul din piaţă era 1,30 lei. El n-a primit nici 2% din capitalul SIF4 la acel preţ.

În următoarele patru luni în timp ce acţiunea SIF4, într-un mod atipic, a stat aproape exact la nivelul preţului din ofertă, SIF5 a reuşit să cumpere 6% din capitalul SIF4 la 1,62 lei, iar SIF1 acum a reuşit să cumpere 5% din capitalul SIF4 la 1,63 lei, ambele tranzacţii fiind realizate prin tranzacţii DEAL, adică prin înţelegeri directe între cumpărător si vânzător.

Faptul că SIF4 a rămas de atâtea luni aproape exact la preţul de 1,60 lei pe acţiune se poate datora faptului că se urmărea transferul acţiunilor de la fonduri interpuse (alimentate cu banii SIF-urilor) la SIF1 şi SIF5, iar transferul nu se putea face sub preţul din oferta de 1,60 lei a lui Madadi.

Transferul nu se poate face sub preţul din ofertă pentru că la preţul respectiv fondurile practic refuzaseră să vândă. Motivul oficial al unei vânzări de către nişte acţionari independenţi nu poate fi altul decât preţul.

Care o fi fost atunci adevărata diferenţă între cumpăratorul Behboud Madadi şi cumpărătorii SIF5 şi SIF1, pentru fondurile respective de n-au fost de acord să-i vândă lui Madadi la aproximativ acelaşi preţ? De ce vânzătorii, fondurile care deţineau acţiuni SIF4 cumpărate în principiu tot din banii SIF1 şi SIF4, n-au fost de acord cu preţul din ofertă de 1,60 lei a investitorului Madadi, dar au fost atât de încântaţi de preţurile de 1,62 şi 1,63 oferite de SIF Oltenia şi SIF Banat Crişana?

Nu cumva adevărata diferenţă între Madadi şi SIF-uri este faptul că există o relaţie de colaborare, remunerată, între conducerea SIF1 şi SIF4 cu administratorii fondurilor respective?

Conform susţinerii Asociaţiei Investitorilor la SIF-uri (AISIF) administratorii acelor fonduri fiind remunerate de SIF1 şi SIF4, în mod normal n-ar fi trebuit să deţină acţiuni proprii SIF1 sau SIF4 pentru a evita conflictele de interese aşa cum prevede legea 74/2015 şi regulamentul Uniunii Europene 231/2013.

AISIF a sesizat acest lucru la ASF de câteva luni, şi deşi ASF are obligaţia legală să răspundă în 30 zile, n-a răspuns de câteva luni decât cu faptul că încă analizează situaţia.

Legea 74/2015 reglementează aceste aspecte legate de fonduri, precum SIF-urile, inclusiv conflictele de interese, iar ASF refuză de câteva luni să ia măsuri în privinţa sesizării investitorilor.

Între timp se pare că şefii SIF-urilor urmăresc transferul acţiunilor cumpărate pe fonduri direct la SIF-uri, astfel aparent încercând să păstreze controlul voturilor acţiunilor respective. Şefii SIF-urilor fac acest lucru şi probabil pentru că le este teamă să piardă în procesul (18956/3/2021) intentat de acţionarii SIF4 pentru suspendarea drepturilor de vot ale acţiunilor deţinute de fondurile amintite.

Să reamintim că şi SIF5 este un SIF controlat tot de SIF1 şi SIF4. Acesta pare să fie şi motivul transferului pachetului de 6% din SIF4 la SIF5. SIF1 şi SIF4, direct dar şi prin fondurile interpuse, controlează aproximativ 30% din SIF5.

Investitorii din piaţă spun că de fapt controlul real al celor trei SIF-uri - SIF1, SIF4 şi SIF5 - ar aparţine lui Bogdan Drăgoi şi Najib El Lakis.

Bogdan Drăgoi este preşedinte- director general al SIF Banat Crişana (SIF1). Najib El Lakis, prin mai multe companii, ar controla peste 20% din capitalul SIF1 unde Bogdan Drăgoi a ajuns la conducere, aparent cu susţinerea lui El Lakis.

El Lakis a fost arestat în 2014 pentru manipularea pieţei de capital, delapidarea SIF1, şi spălare de bani, şi ulterior condamnat pentru aceste fapte. Acum tânărul fiu al lui El Lakis, Rachid, l-a înlocuit pe tatăl său în Consiliile de Administraţie la Biofarm şi Vrancart, fiind susţinut de acţionarii majoritari SIF1 şi/sau SIF4.

Articol preluat din Capital.ro

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. O radiografie realista.

    1. Stiti cumva unde se pot vinde acțiunile sif muntenia

      Daca s-ar infiinta o institutie unde actionarii la diverse firme sa poata sa isi vanda actiunile catre terti ar fi extraordinar...

      Vad ca acum bietii mici actionari din cadrul ASIF sunt blocati , nu pot sa vanda , doar sa cumpere , chiar daca sunt hoti in conducere. Vai , vai, mi-e o mila de ei ... 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb