Actul normativ privind sponsorizarea, supus dezbaterii publice

Ziarul BURSA #Cultură / 19 ianuarie 2006

Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) supune dezbaterii publice proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri privind sponsorizarea, act normativ prin care se propune şi modificarea şi completarea Legii 32/1994 privind sponsorizarea.

Justificarea acestui proiect constă, în principal, în "eficienţa scăzută a reglementărilor în domeniul sponsorizării, determinată în principal de lipsa de atractivitate a facilităţilor de ordin fiscal pentru sponsori", care ar putea susţine diferite activităţi din domeniile cultură şi culte.

Iniţiativa legislativă urmăreşte "majorarea limitei de 0,3% la 1% din cifra de afaceri, nefiind necesară majorarea limitei de 20% din impozitul pe profit, combinată cu o măsură de uniformizare şi simplificare, în sensul aplicării acestor prevederi atît pentru activităţi comerciale, cît şi pentru activităţi independente". Acest lucru ar asigura facilităţi pentru stimularea sponsorizărilor în domeniul culturii. Prin proiectul de act normativ se are în vedere corectarea deficienţelor legislaţiei specifice, astfel încît să permită o participare activă şi eficientă a operatorilor economici şi a societăţii civile la realizarea unor activităţi de interes social general în domeniul culturii. Acestea ar include şi întreţinerea, restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi a bunurilor culturale mobile, prin acordarea de facilităţi fiscale stimulative pentru sponsor sau mecena.

În opinia MCC, proiectul urmăreşte o reechilibrare a situaţiei sponsorizărilor în domeniul culturii, avînd în vedere că, în prezent, interesul majorităţii sponsorilor se concentrează în aria sportului. În Nota de fundamentare se arată că principiul neutralităţii măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, enunţat în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, "nu este alterat de soluţia proiectului întrucît aceasta vizează eliminarea decalajelor dintre fondurile atrase în domeniul culturii, comparativ cu cele primite de alte domenii". Prin urmare, impozitele şi taxele reglementate de Codul fiscal nu suferă o alterare în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu formă de proprietate, asigurînd condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb