Procurorul Adina Florea de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, propusă de ministrul Justiţiei pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), enumeră, printre obiectivele din proiectul de management cu care a candidat pentru această funcţie, analiza soluţiilor de achitare definitivă dispuse de instanţele de judecată, precum şi a celor de restituire, diminuarea stocului de dosare vechi şi creşterea transparenţei activităţii desfăşurate de DNA, precum şi analiza dosarelor în care s-au obţinut mandate de supraveghere tehnică, în ultimii ani, conform News.ro.
Aceasta mai susţine, în proiect, că măsurile de combatere a corupţiei luate de DNA nu au avut suficientă sustenabilitate şi predictibilitate, prin raportare în special la eşecurile din faţa instanţelor judecătoreşti din ultima vreme, dar şi la recuperare redusă a prejudiciilor, astfel că trebuie îmbunătăţite activităţile de urmărire penală şi supraveghere, inclusiv prin creşterea controlului de legalitate asupra actelor de urmărire penală şi a celor de sesizare a instanţelor.
"Prioritar, am în vedere efectuarea unei evaluării a activităţii desfăşurate în cadrul DNA (structura centrală şi cele teritoriale) care se măsoare eficienţa şi calitatea prin raportare la folosirea resurselor umane şi materiale raportul resurse investite - rezultate obţinute. Rezultatele evaluării vor fi cuprinse între un raport ce va fi prezentat procurorului general al României, Secţiei pentru procurori din cadrul CSM şi ministrului Justiţiei şi va constitui un instrument relevant pentru stabilirea liniilor directoare necesare strategiei şi planificări acţiunilor pe termen scurt şi mediu. Totodată, raportul va fi adus la cunoştinţa publicului", informează Adina Florea.
1. Slugărel și-a găsit preșul
(mesaj trimis de Gânditorul în data de 06.09.2018, 20:39)
Citiți argumentul cu care l-a convins doamna Florea pe Toader că e cea mai cea ca șef la DNA: ”Prioritar, am în vedere efectuarea unei evaluării a activităţii desfăşurate în cadrul DNA (structura centrală şi cele teritoriale) care se măsoare eficienţa şi calitatea prin raportare la folosirea resurselor umane şi materiale raportul resurse investite - rezultate obţinute”. Adică prioritatea dumneaei este să studieze trecutul, nu să-și facă treaba, adică să cerceteze infracțiunile făcute de infractorii din politică. Păi, trecutul îl știm doamnă, vrem să prindeți hoții și mai ales să recuperați prejudiciile enorme pe care le-au făcut; sau asta nu este în planul managerial și nu aveți voie de la Slugoi să faceți. Deci, DNA-ul se va ocupa de istorie.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2018, 22:12)
dupa declaratiile lui tacsu m-am lamurit
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2018, 03:10)
Un sef la DNA cu dosar la DNA nerezolvat?
Un candidat curat ne se gasea?
Citesti bibliografia si intelegi cum a fost convins ministrul de justitie!
O lista de titluri cu materialul ministrului de justitie motz in frunte, citate din acelasi material, e clar ca lumina zilei ca se propune o PSD-ista!