Transformarea digitală în mediul de business din România este un proces continuu de adoptare şi adaptare, 66% dintre respondenţii studiului considerând-o un demers cu un impact pozitiv.
Aproximativ 60% dintre respondenţi consideră că procesul de digitalizare în companiile în care lucrează este mai degrabă unul autodidact, aceştia căutând şi implementând la nivel individual tehnologii digitale care să îi ajute în optimizarea activităţii zilnice profesionale. Chiar dacă CEO şi managerii din companii nu par a fi primi promotori ai digitalizării businessului, acelaşi studiu arată faptul că peste 89% dintre respondenţi au observat creşterea interesului top managementului faţă de asimilarea sistemelor digitale şi implementarea lor în beneficiul companiilor pe care le conduc, se arată într-un comunicat de presă remis astăzi, redacţiei noastre.
"În ultimii 4 ani am remarcat un interes din ce în ce mai crescut din partea managerilor companiilor româneşti în a interacţiona şi a înţelege cum îi poate ajuta digitalizarea în dezvoltarea businessului pe care îl conduc", menţionează Alexandru Măxineanu, Universum Events, Project Manager al evenimentului Internet & Mobile World.
De asemenea, impactul pozitiv al digitalizării se observă şi în creşterea gradului de dezvoltare de soluţii digitale custom (29%), care depăşeşte cu două puncte procentuale achiziţionarea de tehnologii digitale implementate la scară largă în diferite industrii la nivel mondial. Raportul reuşeşte să creioneze şi un top al proceselor digitale care vor impacta sectorul privat din România, concentrând astfel şi bugete de investiţii în următorii 3 ani: automatizarea proceselor (62%), urmată de Big Data & Cloud (56%) şi analiza predictivă (55%), informează acelaşi comunicat de presă.