ADRIAN CODIRLAŞU, CFA ROMÂNIA: "Deprecierea leului va continua"

G.B
Macroeconomie / 2 septembrie 2021

Adrian Codirlaşu

Adrian Codirlaşu

Moneda naţională s-a depreciat puţin astăzi în raport cu euro, continuând practic trendul de depreciere început săptămâna trecută, situaţia politică internă deocamdată neavând influenţă asupra cursului, este de părere Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România, potrivit Agerpres.

"Cursul s-a depreciat puţin. Practic a continuat trendul de depreciere început săptămâna trecută. Anticipaţiile CFA România sunt că deprecierea va continua, şi pentru orizontul de 12 luni este de 5,04 lei pentru un euro, iar pentru orizontul de 6 luni este de 4,98 de lei pentru un euro. Cursul de schimb euro-leu închide anul acesta sub 5 lei, urmând ca anul viitor să depăşească 5 lei. Ce determină lucrul acesta? Pe de o parte este inflaţia, care este mai mare decât cea din zona euro, precum şi dezechilibrele macro la nivelul României, în special cele de cont curent", a declarat Adrian Codirlaşu, pentru AGERPRES.

Întrebat dacă situaţia politică internă a influenţat situaţia cursului de schimb, Codîrlaşu a admis că "în cazul în care pică un guvern acest lucru poate afecta pieţele financiare pentru că se creează o aversiune la risc", dar deocamdată aceasta nu a avut o influenţă.

Euro a atins astăzi un nou maxim istoric în raport cu leul, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,9386 lei/euro, în creştere cu 0,41 bani (0,08%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9345 lei.

Recordul anterior a fost consemnat în data de 30 august, când un euro a fost cotat la 4,9349 lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. euro boom!

    PS: se aduna exponentialitate la LEI in M-uri! 

    semnat comenturi "cretine" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb