ADVERTORIAL "Normele de creditare limitează drastic finanţarea firmelor aflate în insolvenţă"

• (Interviu cu doamna Simona Miloş, avocat partener în cadrul "Stănescu, Miloş, Dumitru & Asociaţii")

Reporter: Cum apreciaţi rolul băncilor în restructurarea companiilor aflate în insolvenţă? Cât de bine îşi joacă băncile acest rol?

Simona Miloş: Din păcate, rolul băncilor în restructurarea companiilor în insolvenţă este aproape inexis­ tent. Am putea spune că el se manifestă doar în procedurile de insolvenţă în care băncile deţin calitatea de creditori şi doar atunci când, din considerente de diminuare a expunerii bancare, este necesară o nouă finanţare a debitorului aflat în procedură.

Normele de creditare limitează drastic finanţarea firmelor aflate în insolvenţă, deşi Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei cuprinde dispoziţii de natură să stimuleze băncile să participe la restructurarea companiilor aflate în insolvenţă prin introducerea unei superpriorităţi la distribuire pentru sumele ce reprezintă finanţări acordate debitorului ca parte componentă a planului de reorganizare.

Reporter: Cum va influenţa o companie intrarea băncilor în acţionariat prin conversia datoriilor în acţiuni? Este o soluţie care va aduce mai multe sau mai puţine restructurări de succes?

Simona Miloş: Este evident că atunci când o bancă decide să-şi realizeze creanţa împotriva debitorului aflat în insolvenţă printr-o operaţiune de tip "debt for equity swap" are încredere în şansele de redresare ale societăţii. Pe lângă efectul în sine, de stingere a creanţei bancare, aceas­ tă operaţiune implică un parteneriat de lungă durată prin acţionariatul comun cu banca.

Potrivit legii privind procedura insolvenţei, această operaţiune se poate realiza doar printr-un plan de reorganizare care prevede conversia creanţei în acţiuni. Este interzisă o astfel de operaţiune în privinţa creanţelor bugetare.

La nivel extins, o astfel de soluţie ar constitui un semn de însănătoşire a mediului de afaceri, dat fiind capitalul de încredere al băncilor în propriii debitori care trec printr-o procedură de reorganizare.

Reporter: În ce cazuri conversia datoriilor în acţiuni poate salva o societate?

Simona Miloş: În cazurile în care acea societate are resursele revenirii în circuitul economic, dar traversează doar o perioadă de dificultate financiară. Eliberată de pasivul toxic prin mecanismele pe care legea privind procedura insolvenţei le pune la dispoziţia debitorului precum şi prin conversia creanţelor în acţiuni, o societate poate fi salvată cu succes.

Reporter: Cum apreciaţi politica anumitor bănci de adjudecare a bunurilor ipotecate în contul creanţelor pe care le deţin împotriva debitorilor aflaţi în procedura insolvenţei?

Simona Miloş: Opţiunea de adjudecare a activelor în contul creanţei, fie direct de către bancă, fie printr-o finanţare acordată unei societăţi controlate de către bancă, reprezintă o metodă tot mai des întâlnită în practica ultimilor ani, ca o alternativă la cea a valorificării garanţiilor în cadrul procedurii şi a trecerii creditului rămas neacoperit pe pierdere.

Pe termen scurt, această metodă are avantajul că, în urma unei astfel de adjudecări, banca apare cu o creanţă acoperită într-un procent superior celui pe care l-ar fi stins prin vânzarea liberă în cadrul procedurii a activelor ipotecate, de regulă adjudecarea făcându-se la o valoare apropiată de valoarea de evaluare, care de regulă, este mai mare decât valoarea actuală de lichidare.

Nu în ultimul rand, trebuie avut în vedere şi aspectul că atâta timp cât aceste active se află în portofoliul băncilor, valoarea lor nu scade pe piaţă, iar banca îşi cosmetizează astfel bilanţul deblocând lichidităţile necesare acordării de noi credite.

Nu trebuie omise însă dezavantajele unor astfel de adjudecări, care nu sunt puţine: vorbim în primul rând despre costuri, atât cele de la momentul adjudecării cât mai ales cele ce urmează în anii în care aces­ te active rămân în portofoliul băncii.

Astfel, la momentul adjudecării trebuie efectuată plata cheltuielilor de procedură care includ impozitele datorate bugetului local, onorariul evaluatorului, onorariul practicianului în insolvenţă, procentul de 2% datorat fondului constituit la UNPIR, TVA-ul aferent tranzacţiei - dacă nu este incident vreun temei de taxare inversă conform codului de procedură fiscală. Ulterior, activele adjudecate implică costuri de conservare, de pază, de administrare, taxele şi impozitele aferente.

Dar poate cel mai mare dezavantaj este dat de faptul că piaţa activelor adjudecate în acest fel este menţinută în mod artificial la un nivel care nu are nicio legătură cu valoarea reală.

Reporter: Ce credeţi că vor face băncile cu activele "strânse" în acest fel de la debitorii aflaţi în insolvenţă?

Simona Miloş: Pentru început, vor aştepta "vremuri mai bune" pentru activele adjudecate. Astfel, decât să accepte o reducere drastică a creanţei prin vânzarea garanţiei în procedură de insolvenţă, la o valoare forţată în condiţii de piaţă precare şi să treacă pe pierderi creditul neacoperit, băncile preferă varianta adjudecării, în speranţa că la finele perioadei de criză valoarea garanţiilor băncii va fi crescut simţitor.

Ulterior, băncile nefiind agenţii imobiliare, vor trebui să se elibereze destul de repede de portofoliul astfel achiziţionat. Personal, consider că şansele revenirii garanţiilor la valoarea avută la data acordării creditului sunt aproape inexistente şi că momentul la care băncile vor lansa pe piaţă întreg portofoliul de active strânse în ultimii ani este des­ tul de aproape, ceea ce va determina o scădere a valorii activelor imobiliare.

Reporter: Vă mulţumesc!