AFP: "Biden încearcă să atragă alegătorii republicanei Nikki Haley"

T.B.
Politică / 30 martie

AFP: "Biden încearcă să atragă alegătorii republicanei Nikki Haley"

Echipa de campanie a lui Joe Biden a lansat vineri o campanie de publicitate pentru a încerca să atragă alegătorii lui Nikki Haley, învinsă în timpul alegerilor primare republicane de fostul preşedinte Donald Trump, informează AFP.

Montajul video de 30 de secunde compilează fragmente din discursurile şi interviurile lui Donald Trump care o denigrează pe fosta sa rivală, "creier de vrabie", care nu ar fi făcută "din lemnul din care sunt făcuţi preşedinţii", conform sursei.

Clipul video începe cu mesajul "Dacă aţi votat pentru Nikki Haley, Donald Trump nu vă vrea voturile" şi se termină cu magnatul de 77 de ani dând asigurări că nu are nevoie decât de alegătorii săi, adaugă sursa.

Această publicitate va fi difuzată timp de trei săptămâni pe diverse platforme de internet, în opt state ce promit a fi foarte disputate în noiembrie, ţintind diverse suburbii rezidenţiale unde candidata republicană a făcut scoruri bune, potrivit unui comunicat al echipei de campanie a preşedintelui american, candidat la un al doilea mandat, notează AFP.

Joe Biden se adresează alegătorilor "care vor să trăiască într-o ţară protejată de haos, de divizare şi de violenţa pe care le-ar aduce un alt mandat al lui Donald Trump", a comentat Michael Tyler, directorul de comunicare al democratului de 81 de ani, transmite sursa citată.

Donald Trump a devansat-o la mare distanţă pe fosta ambasadoare a SUA la ONU, în vârstă de 52 de ani, în timpul alegerilor primare, conform sursei.

Nikki Haley s-a retras din cursă pe 6 martie şi Joe Biden a afirmat imediat că "există un loc" alături de el pentru susţinătorii fostei guvernatoare din Carolina de Sud, relatează AFP.

Principala vizată nu şi-a îndemnat susţinătorii să voteze pentru cineva anume, exprimându-şi doar speranţa că Donald Trump va depune de acum eforturi pentru "a merita voturile lor", conform aceleiaşi surse.

Nikki Haley nu l-a ameninţat niciodată cu adevărat pe miliardar în cursa pentru Casa Albă. Adepta unor poziţii conservatoare pure şi dure asupra economiei de piaţă, criminalităţii şi moravurilor, ea şi-a sedus numeroşii alegători centrişti sau independenţi mizând pe nevoia de reînnoire politică, informează AFP.

Alegerile prezidenţiale au toate şansele să se joace, la fel ca în 2020, pe diferenţe mici de voturi în câteva state. Joe Biden şi rivalul său se află deocamdată umăr la umăr în sondaje, notează sursa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb