AFP: Germania a realizat un acord salarial la Lufthansa pentru a evita o grevă de Paşte

R.S.
Internaţional / 28 martie

AFP: Germania a realizat un acord salarial la Lufthansa pentru a evita o grevă de Paşte

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat ieri că au ajuns la un acord privind salariile după un lung conflict, evitând astfel ameninţarea cu greve în timpul vacanţelor de Paşte, notează AFP.

Acordul dintre transportator şi puternicul sindicat Verdi a intervenit după ce personalul de la sol a organizat greve în ultimele luni, provocând numeroase perturbări ale traficului aerian, potrivit AFP.

După eşecul unei serii de negocieri directe privind salariile, Lufthansa şi Verdi au intrat în procedură de arbitraj săptămâna aceasta, ceea a permis găsirea unui compromis, menţionează sursa citată.

Detaliile acordului nu au fost făcute publice imediat, dar directorul de personal al Lufthansa, Michael Niggemann, a declarat că este un "compromis bun cu creşteri substanţiale ale salariilor pe durata acordului", precizează AFP.

Verdi cerea creşteri salariale de 12,5% pentru cei aproximativ 25.000 de angajaţi de la sol de la Lufthansa pe care îi reprezintă, scrie AFP.

Personalul de la sol a încetat munca de mai multe ori. Ultima sa grevă, timp de două zile la începutul lui martie, a constrâns compania germană să anuleze până la 90% din zborurile sale, relatează sursa precizată.

Însoţitorii de bord de la Lufthansa, de asemenea în grevă la începutul lui martie, nu a ajuns încă la un acord salarial cu conducerea, conform AFP.

Revista Der Spiegel a raportat că grupul aerian şi sindicatul UFO, care îi reprezintă, ar urma să înceapă procedurile de arbitraj după sărbătorile de Paşte, potrivit AFP.

Grupul aerian a afirmat, la începutul lui martie, că se teme că disputa cu sindicatele în privinţa salariilor va avea repercusiuni "dăunătoare", după un an în 2023 când profiturile sale au crescut, arată sursa citată.

Grupul - care include Lufthansa, Eurowings, Austrian, Swiss şi Brussels Airlines printre companiile sale aeriene - a trebuit să fie salvat financiar de guvernul german în timpul pandemiei de COVID-19, relatează sursa menţionată.

Dar şi-a revenit puternic de atunci datorită revenirii călătorilor, ceea ce a determinat sindicatele să ceară o mai bună redistribuire a profiturilor, mai transmite AFP.

Un val de greve din 2022 a obligat deja conducerea să majoreze puternic salariile. Sectorul transporturilor a fost agitat de numeroase greve salariale în Germania de la începutul anului, potrivit sursei citate.

Operatorul feroviar german Deutsche Bahn a ajuns luni la un acord cu sindicatul GDL, care va permite mecanicilor de locomotivă să obţină o reducere treptată a programului de lucru de la 38 la 35 de ore pe săptămână până în 2029, conform AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb