AFP: Pentagonul anulează acordul negociat pentru creierul atentatelor din 11 septembrie

A.F.
Internaţional / 3 august

AFP: Pentagonul anulează acordul negociat pentru creierul atentatelor din 11 septembrie

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a revocat vineri acordul negociat privind condamnarea lui Khalid Sheikh Mohammed, considerat "creierul" atentatelor de la 11 septembrie 2001, la două zile după această decizie foarte contestată care l-ar fi scutit de pedeapsa cu moartea, informează AFP.

Acordul anunţat miercuri pentru cel care rămâne, după Osama ben Laden, cel mai detestat personaj legat de atentatele de la 11 septembrie, a şocat numeroase rude ale celor aproape 3.000 de victime şi a provocat critici virulente în tabăra republicană.

Revocarea produce efecte şi pentru cei doi coinculpaţi, Walid bin Attash şi Mustafa al-Hawsawi, deţinuţi în baza militară americană de la Guantanamo şi de asemenea afectaţi de acordul care i-ar fi scutit de pedeapsa cu moartea.

"Am decis, având în vedere importanţa deciziei de a încheia acorduri de condamnare înainte de proces cu inculpaţii (...), ca responsabilitatea pentru o astfel de decizie să îmi revină", a explicat ministrul într-o scurtă notă.

Mike Rogers, preşedintele republican al House Armed Services Committee, îi trimisese ministrului o scrisoare în care afirma că aceste acorduri sunt "inacceptabile".

Pentru Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, acestea au fost "o palmă" dată familiilor victimelor, în timp ce contracandidatul lui Donald Trump pentru alegerile din noiembrie, senatorul J.D. Vance, a declarat la un miting că Statele Unite "au nevoie de un preşedinte care ucide terorişti, nu negociază cu ei".

În memoriul său, secretarul Apărării a adăugat că revocă autoritatea lui Susan K. Escallier, care supraveghea cazul în calitate de înalt funcţionar al Departamentului Apărării pentru comisiile militare, asupra celor trei cazuri pe care le prelua.

Cu efect imediat, în exercitarea autorităţii mele, prin prezenta revoc cele trei acorduri de negociere a sentinţei semnate miercuri", a declarat el.

Acordul care îl privea îi permitea lui Khalid Sheikh Mohammed să evite un proces în care ar fi riscat pedeapsa cu moartea, în schimbul unei condamnări la închisoare pe viaţă, potrivit presei americane.

Khalid Cheikh Mohammed, cunoscut sub numele de "KSM", s-a lăudat anchetatorilor că a conceput şi organizat cele mai mortale atacuri din istorie. El este închis de 18 ani într-o celulă din închisoarea ultrasecurizată Guantanamo.

Majoritatea oamenilor îl cunosc pe acest bărbat în vârstă de 59 de ani după o fotografie făcută în seara capturării sale în 2003, cu părul răvăşit şi mustaţa stufoasă, purtând o pijama albă.

Pakistanez crescut în Kuweit, el i-ar fi sugerat în 1996 liderului Al-Qaida, Osama bin Laden, ideea de a prăbuşi avioane.

Deşi iniţial nu a fost în Al-Qaida, raportul oficial privind atentatele de la 11 septembrie l-a descris drept un "antreprenor terorist", care avea motivaţii şi idei pentru atacuri, dar nu şi fondurile sau organizaţia pentru a le realiza.

Cei trei bărbaţi sunt acuzaţi de terorism şi de uciderea a aproape 3.000 de persoane în atacurile de la New York şi Washington, unul dintre cele mai traumatizante episoade din istoria SUA.

Aceştia nu au fost niciodată trimişi în judecată, deoarece procedurile de trimitere în judecată s-au împotmolit în jurul întrebării dacă tortura la care au fost supuşi în închisorile secrete ale CIA a contaminat probele împotriva lor.

În martie 2022, avocaţii prizonierilor au confirmat că au loc negocieri pentru un posibil acord negociat privind sentinţa, mai degrabă decât un proces în faţa tribunalului militar de la Guantanamo.

Inculpaţii doreau o garanţie că vor rămâne la Guantanamo, în loc să fie transferaţi la un penitenciar federal de pe continentul american, în regim de izolare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vance nu este contracandidatul lui Trump.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb