Ministerul rus al Apărării anunţă miercuri că a cucerit o mică localitate - Komîşivka -, situată la aproximativ 20 de kilometri sud-est de Pokrovsk, un oraş care constituie un important centru logistic, relatează AFP.
Ucraina a ordonat recent evacuări importante din cauza înaintării militarilor ruşi către Pokrovsk, pe care Rusia vrea să-l cucerească.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că acest sector este "cel mai dificil" şi că în el se concentează majoritatea atacurilor ruseşti.
Pe de altă parte, două depozite de carburant au luat foc miercuri în regiunile ruseşti Rostov (sud-vest) şi Kirov (vest), în urma unor atacuri ucrainene cu dronă, au anunţat autorităţile regionale.
Un atac a avut loc în districtul Kamenski şi a provocat un "incendiu într-un depozit de carburant", a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii Rostov Vasili Golubev, conform AFP.
"Nimeni nu a fost rănit", a dat el asigurări.
Pompierii trimişi la faţa locului luptau miercuri dimineaţa împotriva flăcărilor, care nu ameninţă locuinţe, potrivit guvernatorului.
O sursă din sectorul ucrainean al apărării a revendicat atacul şi a declarat AFP că instalaţia vizată "face parte din complexul militaro-industrial rus şi este implicată în mod direct în aprovizionarea forţelor ruse de ocupaţie".
Un atac cu dronă a vizat un depozit petrolier şi ăn oraşul rus Kotelnici, în regiunea Kirov (vest), situată la 1.100 de kilometri distanţă de frontiera Ucrainei, a anunţat pe telegram guvernatorul regional Aleksandr Sokolov.
Potrivit canalului Telegram de ştiri Baza, apropiat foreţelor de securitate ruse (FSB), patru drone au fost lansat în această regiune, scrie AFP.